Membrii importanţi ai Hamas se ascund într-un spital construit de Israel

Mai mulţi membri importanţi ai mişcării Hamas se ascund într-un buncăr construit de Israel, în complexul medical Shifa, din oraşul Gaza, potrivit unor oficiali din cadrul serviciilor de informaţii, citaţi de cotidianul Haaretz în ediţia electronică.

25 afișări
Imaginea articolului Membrii importanţi ai Hamas se ascund într-un spital construit de Israel

Membrii importanţi ai Hamas se ascund într-un spital construit de Israel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Shifa, care este unul din cele mai mari spitale, a fost construit înainte de 1967. La jumătatea anilor '80, clădirea a trecut printr-un proces de modernizare, în cadrul unui proiect ce viza ameliorarea condiţiilor de viaţă ale populaţiei.

Autorităţile civile israeliene din teritorii au construit o a doua clădire în acest complex medical, care are un subsol unde se afla spălătoria spitalului şi diverse servicii administrative.

În cadrul unei şedinţe a Guvernului de săptămâna trecută, directorul serviciilor de informaţii, Yuval Diskin, a declarat că membri importanţi ai Hamas s-au refugiat în subsolul spitalului deoarece ştiau că Israelul nu l-ar ataca din cauza pacienţilor de la etajele superioare.

Surse palestiniene au precizat că nu toţi liderii Hamas se ascund în acelaşi loc. Anumite buncăre pe care aceştia le folosesc au fost legate între ele prin tuneluri care au fost construite în ultimii ani de Hamas.

Potrivit ministrului Securităţii Publice, Avi Dichter, fost director al serviciului secret Shin Bet, Hamas foloseşte spitalul Shifa ca loc de întâlniri şi chiar de plată a salariilor către militanţii săi din zonă, relatează Jerusalem Post, în ediţia electronică de luni.

Într-o intervenţie la postul de radio al armatei israeliene, Dichter a afirmat că "sâmbătă, 10 ianuarie, care este zi de plată a salariilor în Fâşia Gaza, mai mulţi comandanţi ai Hamas, care nu pot ieşi din ascunzătorile lor, au primit salariile în ascunzători. Dar aceia care se pot deplasa în Fâşia Gaza s-au dus la spitalul Shifa pentru a-şi ridica salariile".

Dichter a precizat că "spitalul Shifa a încetat de mult timp să mai fie doar un spital, aşa cum serviciul umanitar şi de sănătate UNRWA (al ONU-n.r.) din Fâşia Gaza a încetat de mult timp să fie numai un serviciu umanitar de distribuire a alimentelor şi de ajutor medical". "Şcolile ONU din Fâşia Gaza au încetat de mult timp să fie doar şcoli", a afirmat ministrul, adăugând că "toate aceste servicii şi locaţii sunt refugiu pentru teroriştii şi liderii Hamas".

Fostul director al Shin Bet susţine că este cunoscut faptul că Hamas îşi ţine întrunirile în spital. "Spitalul Shifa, care se află în partea de vest, mai bogată, a oraşului Gaza, este un spital foarte mare, dar poţi să afli de la palestinienii care se duc în vizită acolo, un secret pe care-l ştie toată lumea, că liderii Hamas se plimbă prin spital, uneori îmbrăcaţi ca medicii", a afirmat acesta.

"În unele cazuri, comandanţii Hamas dau afară din saloane echipele de medici pentru a-şi ţine şedinţele", a mai spus acesta. Întrebat de ce Israelul nu acţionează împotriva spitalului Shifa, Dichter a răspuns că un atac asupra unui spital nu poate să aibă loc "din motive evidente".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici