Merkel va continua să participe la evenimente electorale în pofida protestelor ce o vizează

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat, joi, că va continua să participe la mitinguri de campanie în pofida încercărilor unor protestatari de extremă-dreaptă de a perturba evenimentele electorale la care este prezentă, informează agenţia de ştiri Dpa.

182 afișări
Imaginea articolului Merkel va continua să participe la evenimente electorale în pofida protestelor ce o vizează

Un grup organizat de demonstranţi, în special susţinători ai partidului populist Alternativa pentru Germania (AfD), dar şi simpatizanţi neo-nazişti, au încercat să întrerupă mitinguri la care participa şi Merkel, iar într-un caz au aruncat chiar cu roşii în direcţia cancelarului german.

"Este important pentru mine să continui chiar atunci când nu sunt primită într-un mod prietenos", a declarat Angela Merkel într-un interviu pentru publicaţiile grupului RedaktionsNetzwerk Deutschland.

Merkel a mai adăugat că oamenii care nu sunt de acord cu protestatarii de extremă-dreapta "au nevoie de încurajări pentru a continua să dea dovadă de curaj civic şi să se opună urii".

În cursul unui incident petrecut săptămâna aceasta la Heidelberg, protestatarii au aruncat cu două roşii în direcţia cancelarului.

Potrivit celor mai recente sondaje de opinie din Germania, formaţiunea Angelei Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi filiala bavareză, Uniunea Creştin-Socială (CSU), se va clasa pe primul loc la alegerile legislative din 24 septembrier, unde ar urma să obţină în jur de 38% din voturi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici