Mexic ar fi autorizat în 2007 un sistem american de supraveghere a comunicaţiilor

Mexicul anchetează un raport conform căruia precedentul guvern ar fi autorizat Statelor Unite să instaleze pe teritoriul său un sistem de interceptare a apelurilor telefonice şi a comunicaţilor prin Internet, a declarat miercuri un purtător de cuvânt guvernamental, citat de AFP.

222 afișări
Imaginea articolului Mexic ar fi autorizat în 2007 un sistem american de supraveghere a comunicaţiilor

Mexic ar fi autorizat în 2007 un sistem american de supraveghere a comunicaţiilor

Cotidianul Excelsior a afirmat în ediţia sa de miercuri că fostul preşedinte conservator Felipe Calderon (2006-2012) ar fi încheiat un acord cu Departamenutl de Stat american în 2007, autorizând instalarea în Mexic a unui sisterm care să permită interceptarea, tratarea, analiza şi stocarea apelurilor telefonice, a mesajelor electronice sau a conversaţiilor pe Internet.

Ministerul mexican al Justiţiei "examinează documentele iar o anchetă este în curs" pentru a stabili dacă a fos comis un act ilegal, a declarat purtătorul de cuvânt a Ministerului de Interne, Eduardo Sanchez, în cadrul unei conferinţe de presă.

Conform raportului publicat de Excelsior, sistemul funcţiona sub controlul fostei Agenţii federale de investigaţii (AFI) şi a ministerului mexican de Justiţie, în numele luptei împotriva traficului de droguri şi terorismului.

Echipamentul a fost vândut de Verint System guvernului american pentru o sumă de 3 milioane de dolari, ceea ce implică, potrivit cotidianului, că Statele Unite aveau acces la informaţiile strânse de acesta.

"Vom verifica dacă există contractul şi în ce condiţii se află", a declarat purtătorul de cuvânt.

Administraţia Calderon a fost marcată de o cooperare strânsă cu Statele Unite în lupta împotriva cartelurilor de droguri.

Preşedintele mexican Enrique Pena Nieto, învestit în decembrie, a promis să continue cooperarea cu Statele Unite în acest domeniu, însă cu o diferenţă importantă: toate agenţiile americane trebuie de acum să treacă prin filtrul puternicului Minister mexican de Interne, în timp ce anterior puteau trata direct cu corespondentele lor mexicane.

Guvernul mexican a solicitat marţi Statelor Unite o "informare completă" asupra presupuselor cazuri de spionaj al ţărilor latino-americane, dezvăluite de cotidianul brazilian O Globo. Acesta citează documente provenind de la fostul consultant al NSA american Edward Snowden.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici