„Nu vă vom lăsa să puneți mâna pe mass-media”, scandau protestatarii. În toată țara au avut loc proteste, însă de o amploare mai redusă, potrivit Associated Press.
👉 Několik set studentů dorazilo na Palachovo náměstí v Praze, žádají stažení návrhu zákona o médiích veřejné služby. pic.twitter.com/yS5oDmkq0K
— Newsroom ČT24 (@NewsroomCT24) April 22, 2026
Noul guvern de coaliție condus de premierul populist, Andrej Babiš, a elaborat un plan de eliminare a taxelor pe care persoanele fizice, gospodăriile și întreprinderile le plătesc pentru a avea acces la aceste posturi.
În schimb, mass-media publică ar urma să depindă în totalitate de bugetul de stat. Criticii susțin că acest lucru le-ar compromite independența.
Proiectul de plan ar reduce semnificativ bugetele actuale ale mass-mediei publice. Acesta mai trebuie aprobat de guvern și de Parlament.
Sindicatele din mass-media au declarat că sunt gata să intre în grevă dacă guvernul va merge mai departe cu legislația, care ar putea intra în vigoare anul viitor.
Institutul Internațional de Presă, cu sediul la Viena, a declarat că se teme că motivația din spatele modificărilor propuse este de a „slăbi independența financiară și editorială a radiodifuzorilor și de a le compromite capacitatea de a-și îndeplini misiunea de serviciu public”.