Mike Pompeo consideră că sancţiunile impuse Iranului nu vor afecta cetăţenii iranieni

Secretarul american de Stat Mike Pompeo a declarat duminică într-un interviu pentru postul Fox News că sancţiunile impuse de către Statele Unite împotriva Iranului vor forţa Administraţia de la Teheran să nu mai susţină terorismul şi nu vor afecta populaţia iraniană.

206 afișări
Imaginea articolului Mike Pompeo consideră că sancţiunile impuse Iranului nu vor afecta cetăţenii iranieni

Mike Pompeo consideră că sancţiunile impuse Iranului nu vor afecta cetăţenii iranieni

Pompeo a transmis că sancţiunile au ca scop retragerea Iranului de pe piaţa petrolieră mondială şi vor afecta aproximativ 600 de persoane şi companii din sectorul petrolier şi financiar.

„Sancţiunile acestea sunt cele mai dure impuse Iranului până acum”, a declarat secretarul de Stat, adăugând că acestea „sunt gândite pentru a schimba comportamentul Iranului” şi pentru a proteja alte ţări, printre care şi Israelul.

Mai multe state membre ale Uniunii Europene, printre care Franţa, Germania şi Marea Britanie au declarat vineri, într-un comunicat de presă comun, că regretă decizia Washingtonului de a reimpune sancţiuni împotriva Iranului.

Noul set de sancţiuni a intrat în vigoare în data de 4 noiembrie. Zeci de mii de persoane au protestat duminică, în centrul capitalei Iranului, faţă de politicile Statelor Unite, marcând 39 de ani de la ocuparea Ambasadei SUA din Teheran şi denunţând noile sancţiuni impuse de Washington.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici