Militanţii opoziţiei thailandeze se retrag de pe aeroporturile din Bangkok

Sute de membri ai opoziţiei thailandeze s-au retras, miercuri dimineaţă, de pe aeroportul internaţional din Bangkok, pe care îl ocupau de opt zile, iar zborurile internaţionale vor fi reluate în cursul zilei de joi.

16 afișări
Imaginea articolului Militanţii opoziţiei thailandeze se retrag de pe aeroporturile din Bangkok

Militanţii opoziţiei thailandeze se retrag de pe aeroporturile din Bangkok (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La încheierea unei ceremonii de predare oficială a aeroportului către autorităţi, demonstranţii s-au retras la bordul unor autobuze închiriate, în jurul orei locale 10.00 (5.00, ora României).

"Opozanţii vor pleca. Unii dintre ei s-au retras deja, dar vom reveni dacă naţiunea va avea nevoie de noi", a spus Somkiat Pongpaibul, unul dintre liderii demonstranţilor.

Portestatarii regalişti din Alianţa Poporului pentru Democraţie (PAD) anunţaseră marţi încheierea tuturor manifestaţiilor de la Bangkok, inclusiv a celor de la aeroporturile comerciale, după ce justiţia a decis trecerea în ilegalitate a partidului premierului Somchai Wongsawat.

Ocuparea aeroporturilor Suvarnabhumi şi Don Mueang a blocat în Thailanda peste 350.000 de pasageri, printre care se află numeroşi turişti străini.

Preşedintele consiliului aeroporturilor din Thailanda a anunţat că zborurile vor fi reluate în cursul zilei de joi. "Un prim zbor va ateriza miercuri după-amiază. Este un zbor intern al Thai Airways, care vine dinspre Phuket", a spus Vudhihaandhu Vichairatama, adăugând că primul zbor care va decola de la Bangkog, joi, va asigura legătura cu Roma.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici