Militari americani, acuzaţi că au ucis civili afgani şi că au complotat pentru a-şi ascunde faptele

Pentagonul şi-a exprimat joi preocuparea privind repercusiunile unui dosar în care sunt implicaţi peste zece militari americani, acuzaţi că au omorât civili afgani şi că au complotat apoi pentru a-şi ascunde acţiunile.

69 afișări
Imaginea articolului Militari americani, acuzaţi că au ucis civili afgani şi că au complotat pentru a-şi ascunde faptele

Militari americani, acuzaţi că au ucis civili afgani şi că au complotat pentru a-şi ascunde faptele (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Acuzaţiile care îi vizează pe aceşti militari mobilizaţi în sudul Afganistanului nu au fost dovedite, dar sunt, "în orice caz, grave", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Geoff Morrell.

Cinci militari sunt acuzaţi de omor şi alţi şapte că au încercat să le acopere acţiunile, bătându-l pe unul din colegii lor care ameninţa să le dezvăluie faptele, potrivit unor documente ale forţelor terestre americane, publicate miercuri.

Bărbaţii acuzaţi de omor activau în a doua divizie de infanterie, într-o bază avansată din provincia Kandahar, bastion al talibanilor.

Chiar dacă acuzaţiile s-ar dovedi nefondate, acest dosar "nu ajută", a recunoscut Morrell. "Nu face bine percepţiei asupra forţelor noastre în lume", a adăugat el.

Acuzaţiile care îi vizează pe militari se referă la uciderea a trei afgani în ianuarie, februarie şi mai 2009. Militarii ar fi aruncat cu grenade în victime şi ar fi tras asupra lor. Cinci militari sunt acuzaţi că au participat la comiterea uneia sau mai multor crime, potrivit documentelor acuzării.

Unul dintre militari, sergentul Calvin Gibbs, este acuzat că a păstrat oase de la mâini şi picioare, precum şi un dinte provenind de la cadavrele victimelor.

Autorităţile acuză un alt militar, Michael Gagnon, că a conservat craniul unui cadavru. Ele îl acuză şi pe Corey Moore că a lovit cu cuţitul unul din cadavre şi mai mulţi militari că au realizat fotografii ale cadavrelor.

Mai mulţi militari sunt acuzaţi că l-au agresat pe unul din colegii lor pentru a încerca să îl intimideze şi să îl împiedice să le raporteze acţiunile şi faptul că ei consumau haşiş.

Oficiali din cadrul forţelor terestre americane au declarat că audierile preliminare pentru a stabili dacă va avea loc un proces la Curtea Marţială erau prevăzute pentru următoarele săptămâni sau "la toamnă".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici