Miniştrii de interne şi ai justiţiei din UE promit politici mai dure în materie de imigraţie

Miniştrii de interne şi ai justiţiei din Uniunea Europeană au stabilit joi că statele membre trebuie să verifice mai bine migranţii şi solicitanţii de azil şi să îi expulzeze mai rapid pe cei consideraţi un risc de securitate, ca urmare a atacurilor islamiste, potrivit Reuters.

157 afișări
Imaginea articolului Miniştrii de interne şi ai justiţiei din UE promit politici mai dure în materie de imigraţie

Miniştrii de interne şi ai justiţiei din UE promit politici mai dure în materie de imigraţie

Miniştrii s-au întâlnit la Luxemburg pentru a discuta despre măsurile care trebuie luate în urma atacurilor de la Bruxelles şi din Franţa, într-un moment în care există preocupări sporite în materie de securitate legate de conflictul dintre Israel şi Hamas.

„Este absolut necesar să ne asigurăm că Uniunea Europeană este în siguranţă în faţa ameninţărilor teroriste. Persoanele care reprezintă un risc de securitate pentru Uniunea Europeană trebuie să fie trimise mult, mult mai repede în ţara de origine. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că nu avem antisemitism violent sau islamofobie violentă... toţi cetăţenii noştri trebuie să se simtă în siguranţă în Uniunea Europeană", a declarat comisarul european pentru migraţie, Ylva Johansson.

Atacul de la Bruxelles, despre care Johansson a spus că a fost „un semnal de alarmă", a subliniat deficienţele persistente ale sistemelor de migraţie şi de azil ale UE.

Tunisianul în vârstă de 45 de ani care luni a ucis doi suedezi în Bruxelles se afla în Belgia în mod ilegal, după ce cererea sa de azil fusese respinsă. El a ajuns în Belgia trecând prin insula italiană Lampedusa în 2011 şi prin Suedia.

În Franţa, tânărul de 20 de ani, de origine rusă, acuzat că vinerea trecută a înjunghiat mortal un profesor, era cunoscut înainte de atac ca fiind un posibil risc de securitate. Totuşi, el nu ar fi putut fi expulzat în conformitate cu legislaţia în vigoare, au susţinut autorităţile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici