Ministrul bulgar: Bulgaria ar putea trimite 400 de militari pentru brigada NATO din România / Oficial de la Kiev: Ucraina, interesată să participe cu trupe la brigada româno-bulgară

Ministrul bulgar al Apărării, Nikolay Nenchev, a anunţat că Bulgaria ar putea trimite 400 de militari pentru brigada NATO formată din circa 5.000 de militari, găzduită pe teritoriul României, după întâlnirea cu omologul român, Mihnea Moţoc, de la Bruxelles, relatează novinite.com.

2113 afișări
Imaginea articolului Ministrul bulgar: Bulgaria ar putea trimite 400 de militari pentru brigada NATO din România / Oficial de la Kiev: Ucraina, interesată să participe cu trupe la brigada româno-bulgară

Ministrul bulgar: Bulgaria ar putea trimite 400 de militari pentru brigada NATO din România (Imagine AFP / Mediafax Foto)

Potrivit postului public BNR, Nenchev a declarat că Sofia ar putea mobiliza 400 de militari pentru a participa la exerciţiile şi antrenamentele comune NATO.

Dimensiunea unei brigăzi NATO variază între 3.200 şi 5.500 de militari, dar va fi stabilită în funcţie de câte trupe sunt pregătite să trimită statele membre.

"Împreună cu omologul meu român, am ajuns la concluzia că este necesară o prezenţa mult mai evidentă a forţelor NATO în zona Mării Negre. Avem o perspectivă comună în acest caz şi probabil vom discuta mai aprofundat această chestiune la summitul NATO de la Varşovia", a adăugat Nenchev, pe marginea întâlnirii de la Bruxelles a miniştrilor Apărării din statele membre NATO.

Summitul de la Varşovia este programat pentru 8-9 iunie şi se va concentra asupra bazelor militare din Europa Centrală.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat marţi că România s-a oferit să găzduiască şi coordoneze o brigadă militară NATO de 5.000 de militari, în cadrul măsurilor de disuasiune luate în raport cu Rusia.

Miniştrii Apărării ai statelor NATO au aprobat marţi trimiterea a circa 4.000 de militari, susţinuţi de o forţă de reacţie rapidă, în Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia.

Kremlinul a avertizat marţi că Rusia va lua măsuri de apărare în cazul suplimentării efectivelor NATO în estul Europei.

Ministrul ucrainean al Apărării, Stepan Poltorak, a exprimat interesul manifestat de Ucraina pentru participarea la brigada multinaţională româno-bulgară, în cadrul discuţiilor cu omologul său român, Mihnea Ioan Moţoc, a comunicat Ministerul Apărării de la Kiev, potrivit agenţiei de ştiri Interfax.

Cu ocazia vizitei sale la sediul NATO de la Bruxelles, ministrul ucrainean a subliniat că plănuieşte să discute despre posibilitatea participării cu trupe la brigada multinaţională româno-bulgară.

"Avem experienţa participării la forţe militare multinaţionale, cum ar fi brigada comună Lituania, Polonia şi Ucraina (LITPOLUKRBRIG). Sunt de părere că acesta este încă un pas în direcţia îmbunătăţirii securităţii în regiunea noastră," a mai spus Poltorak.

"Astăzi, mai multe decât oricând, este foarte important să ne unim eforturile pentru a lupta împotriva unui inamic care ameninţa securitatea în întreaga regiune. Suntem interesaţi să participăm pentru prezervarea securităţii în zona Mării Negre," a adăugat oficialul de la Kiev.

La rândul său, ministrul Moţoc a lăudat rezultatele eforturilor de reformare a armatei ucrainene.

Acesta a mai spus că ideea participării trupelor ucrainene la brigada româno-bulgară urmează să fie discutată.

"Cei doi miniştri au apreciat progresul înregistrat în relaţiile de cooperare din domeniul apărării şi au discutat modalităţi concrete de diversificare şi amplificare a acestora în perioada următoare, în context bilateral şi al NATO," se afirmă într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale de la Bucureşti.

Ministrul român a fost invitat să efectueze o vizită oficială în Ucraina în perioada următoare.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici