Prima pagină » Știri externe » Ministrul bulgar de Interne propune modificări la proiectul privind confiscarea averilor ilegale

Ministrul bulgar de Interne propune modificări la proiectul privind confiscarea averilor ilegale

Ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, a apreciat că proiectul de lege privind confiscarea averilor dobândite ilegal, respins vineri de Parlament, necesită discuţii suplimentare şi modificări minore pentru a fi adoptat, relatează site-ul Novinite.com.
09 iul. 2011, 15:07, Știri externe

El a afirmat, sâmbătă, că proiectul trebuie uşor modificat, însă trebuie menţinută prevederea privind confiscarea, fără decizie judecătorească, a averilor dobândite ilegal.

Parlamentul bulgar a respins vineri proiectul de lege iniţiat de ministrul Justiţiei, Margarita Popova, cu 95 de voturi împotrivă şi 71 pentru. „Nu voi formula amendamente la lege. Cine vrea să scrie o lege nouă, este binevenit”, a spus Popova.

„Nu ştiu dacă este cel mai potrivit să amendăm această versiune a legii, deoarece a fost elaborată în comun de experţi bulgari şi experţi de la Consiliul Europei”, a adăugat ea, reamintind că documentul primise şi avizul Comisiei de la Veneţia. „Cine vrea să schimbe formula va trebui să se aşeze şi să scrie o lege nouă”, a afirmat ministrul bulgar al Justiţiei.

Proiectul poate fi depus la Parlament cel mai devreme după trei luni şi numai dacă a suferit modificări semnificative.

Conform proiectului, autorităţile bulgare ar fi avut dreptul să de a confisca, fără decizie judecătorească, averile ilegale în valoare de peste 150.000 de leva (circa 76.000 de euro) începând cu 1 ianuarie 2012.

Ţvetanov consideră că, dacă proiectul a provocat îndoieli în societatea bulgară, necesită dezbateri suplimentare. „GERB a sugerat o lege de care Bulgaria are nevoie, dar trebuie un schimb mai intens de informaţii despre scopurile acestuia, iar unele prevederi trebuie modificate”, a spus el.

Ministrul bulgar de Interne şi-a exprimat speranţa că lipsa de încredere în acest proiect va fi depăşită în termen de trei luni, iar legea va putea fi votată din nou.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da