Ministrul de Externe din Qatar a mulţumit Rusiei pentru asistenţa oferită în conflictul diplomatic

Qatarul este recunoscător companiilor ruseşti pentru asistenţa oferită în conflictul diplomatic cu şase ţări arabe, a declarat sâmbătă ministrul de Externe din Qatar, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, în cadrul unei întrevederi cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează site-ul Tass.

1284 afișări
Imaginea articolului Ministrul de Externe din Qatar a mulţumit Rusiei pentru asistenţa oferită în conflictul diplomatic

Ministrul de Externe din Qatar a mulţumit Rusiei pentru asistenţa oferită în conflictul diplomatic (Imagine: Hepta)

"Mă bucur să vă întâlnesc din nou la Moscova după o scurtă pauză. Am avut un dialog constructiv cu privire la situaţia regională. Sperăm că acest dialog între cele două ţări prietene va continua. Moscova joacă un rol important în afacerile internaţionale, apreciem foarte mult această cooperare. Aş vrea să le mulţumesc companiilor ruseşti, care şi-au exprimat disponibilitatea să ne ofere asistenţă pe fondul măsurilor ilegale luate împotriva noastră", a spus ministrul de Externe al Qatarului.

La 5 iunie, Arabia Saudită, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Yemen şi Libia au decis să înceteze legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzând acest stat de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida. Preşedintele american Donald Trump a declarat că liderii de stat din Orientul Mijlociu l-au avertizat că extremiştii sunt finanţaţi de către Qatar.

"Scopul principal al vizitei mele este să informez Rusia în legătură cu evenimentele şi cu măsurile ilegale care au fost întreprinse împotriva Qatarului. Aş dori să confirm poziţia Qatarului că toate disputele ar trebui rezolvate printr-un dialog. Formatul Consiliului de Cooperare pentru Statele Arabe din Golf este forma cea mai potrivită pentru un astfel de dialog", a mai spus Mohammed bin Abdulrahman Al Thani.

De cealaltă parte, Rusia a anunţat că nu se amestecă în criza economică şi diplomatică din Qatar, dar că priveşte cu îngrijorare situaţia din regiune.

"Informaţia că anumite ţări arabe au încetat relaţiile cu Qatar a cauzat îngrijorarea noastră. Politica noastră este să nu interferăm cu treburile interne ale altor ţări sau cu relaţiile lor bilaterale. Cu toate acestea, nu putem fi mulţumiţi de situaţia agravantă. Preşedintele rus a purtat convorbiri telefonice cu omologii din regiune. Rusia va face tot posibilul pentru un acord între părţile implicate", a spus ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

În contextul în care Qatarul a fost acuzat de finanţarea ideologiei radicale, şeful diplomaţiei de la Moscova a subliniat că este necesară cooperarea în Orientul Mijlociu pentru combaterea terorismului.

"Este important să vedem, dincolo de evenimentele recente, cel mai important aspect: principala ameninţare atât pentru regiune, cât şi pentru restul lumii, este terorismul. Trebuie să ne concentrăm asupra cooperării pentru prevenirea şi înlăturarea acestei ameninţări", a declarat Lavrov.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici