Ministrul francez al Finanţelor: Majoritatea ţărilor din zona euro sunt de acord cu instituirea unui buget comun

Majoritatea statelor din zona euro sunt favorabile instituirii unui buget comun al uniunii monetare comunitare, a afirmat vineri seară ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire.

1216 afișări
Imaginea articolului Ministrul francez al Finanţelor: Majoritatea ţărilor din zona euro sunt de acord cu instituirea unui buget comun

Ministrul francez al Finanţelor: Majoritatea ţărilor din zona euro sunt de acord cu instituirea unui buget comun

Oficialul francez a făcut aceste declaraţii după întrevederea pe care a avut-o la Berlin cu ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz.

"S-a produs o schimbare de tip real în Eurogrup şi în cadrul Uniunii Europene. Acum, o majoritate clară exprimă susţinere pentru crearea unei astfel de capacităţi financiare. O puteţi numi capacitate fiscală ori buget, în final este acelaşi lucru", a declarat Bruno Le Maire, citat de agenţia Reuters.

Cancelarul germaniei, Angela Merkel, a convenit în iunie cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, introducerea unei serii de reforme în zona euro. Printre măsurile luate în considerare se numără crearea unui buget al zonei euro.

TITLURILE ZILEI

Comisia Europeană a evocat diverse opţiuni pentru dezvoltarea instituţională în zona euro. Bugetul zonei euro ar urma să fie numit "funcţia de stabilizare fiscală".

Comisia Europeană a adoptat, în anul 2017, un plan de reformare a Uniunii Europene, preşedintele Jean-Claude Juncker prezentând în Parlamentul European cinci posibile direcţii ale Blocului comunitar, axate pe o cooperare a ţărilor în grade diferite, eventual prin concentrarea pe piaţa unică, pe apărare şi securitate.

În decembrie 2017, Comisia Europeană a prezentat planul de aprofundare a Uniunii Economice şi Monetare, stabilind obiectivul aprobării Fondului Monetar European până în anul 2019. "Comisia Europeană stabileşte un plan pentru aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare (UEM), prezentând măsuri concrete pentru următoarele 18 luni. În cadrul acestui program sunt prezentate o serie de iniţiative. Scopul final este intensificarea unităţii, eficienţei şi responsabilităţii democratice a Uniunii Economice şi Monetare până în anul 2025. Aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare reprezintă un mijloc pentru crearea de locuri de muncă, pentru stimularea creşterii economice, pentru consolidarea instituţiilor, a corectitudinii la nivel social şi a stabilităţii macroeconomice", a anunţat Comisia Europeană în decembrie 2017.

"După ani de crize, acum este momentul să luăm viitorul Europei în mâinile noastre. Actuala creştere economică solidă ne încurajează să ne asigurăm că Uniunea noastră Economică şi Monetară este mai unită, mai eficientă şi mai democratică, iar aceste lucruri sunt benefice pentru toţi cetăţenii noştri. Nu există un moment mai prielnic de a repara acoperişul decât atunci când străluceşte soarele", declara în decembrie 2017 Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. Executivul UE a invitat Parlamentul European şi Consiliul UE să adopte până la jumătatea anului 2019 proiectul constituirii Fondului Monetar European. Planul conţine şi o propunere de integrare în reglementările UE a Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernarea, precum şi planul de introducere a unor instrumente necesare stabilizării zonei euro.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici