Ministrul rus de Externe afirmă că NATO are tendinţe ”expansioniste” în Europa Centrală şi de Est

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat că NATO a avut mereu aceleaşi obiective, alianţa urmărind extinderea influenţei în spaţiile geopolitice nerevendicate după colapsul URSS, precum Europa Centrală şi de Est, relatează agenţia de presă TASS.

1481 afișări
Imaginea articolului Ministrul rus de Externe afirmă că NATO are tendinţe ”expansioniste” în Europa Centrală şi de Est

Ministrul rus de Externe afirmă că NATO are tendinţe ”expansioniste” în Europa Centrală şi de Est

Lavrov a susţinut că a constatat în repetate rânduri că deciziile NATO de a desfăşura trupe prin rotaţie în proximitatea Rusiei reprezintă pretexte pentru a avea trupe permanente în apropierea graniţelor ruseşti. Ministrul rus de Externe a precizat că ”dacă nu ar fi fost lovitura de stat din Ucraina, în urma căreia am fost nevoiţi să-i apărăm pe ucrainenii care au refuzat să se supună grupurilor neo-naziste, NATO ar fi inventat alte pretexte pentru dislocarea trupelor în regiune.”

”Planurile NATO nu s-au schimbat niciodată şi, indiferent de intensitatea cu care au fost urmate, alianţa a urmărit mereu să acapareze spaţiul geopolitic nerevendicat după prăbuşirea Uniunii Sovietice. În mod regretabil, această strategie s-a desfăşurat în dauna celor care nu voiau să întărească NATO, ci urmăreau aprofundarea cooperării în cadrul OSCE sau în cadrul altor organizaţii universale”, a declarat Lavrov.

El a continuat, spunând că viziunea liderilor europeni, care are în centrul ei NATO, nu va ajuta la construirea încrederii şi la consolidarea relaţiilor de bună vecinătate cu Rusia.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici