Misterul deltei transformate în „cimitirul elefanţilor”. Autorităţile din Botswana au descoperit cauza celor peste 350 de decese

  • Peste 350 de elefanţi au murit în Botswana anul acesta, fără o cauză evidentă
  • Oficialii statului african au declarat luni că au elucidat misterul deceselor
  • De vină ar fi toxinele din apă, produse de cianobacterii
4072 afișări
Imaginea articolului Misterul deltei transformate în „cimitirul elefanţilor”. Autorităţile din Botswana au descoperit cauza celor peste 350 de decese

FOTO: Profimedia

Moartea „misterioasă” a sute de elefanţi i-a alertat pe ecologişti anul acesta, cu atât mai mult cu cât nu a fost identificată o cauză exactă a deceselor. Imaginile publicate pe Internet au răspândit îngrijorarea în rândul oamenilor din toate colţurile lumii, iar autorităţile din Botswana au demarat o anchetă pentru a elucida enigma.

Luni, oficialii africani au făcut public rezultatul investigaţiei: de vină ar fi toxinele produse de cianobacterii. Acestea sunt organisme microscopice, care se găsesc mai ales în apă, dar şi în sol, arată Reuters. Deşi nu sunt neapărat o sursă de substanţe toxice, cercetătorii avertizează că efectele negative se manifestă din ce în ce mai des, pe măsură ce schimbările climatice afectează Planeta. 

Cyril Taolo, director adjunct al Departamentului pentru Faună şi Parcuri Naţionale, a declarat într-o conferinţă de presă că, potrivit datelor obţinute până în prezent, nu poate fi identificată decât provenienţa toxinelor, nu şi tipul specific al acestora.

Taolo a adăugat că autorităţile vor monitoriza situaţia în continuare. Oficialii dau asigurări că viaţa sălbatică din Botswana nu este în pericol. Decesele fulgerătoare nu par să fi afectat celelalte animale, elefanţii fiind singurele victime din Delta Okavango Panhandle.

Braconajul reprezintă una din cele mai grave ameninţări la adresa populaţiei de elefanţi din Africa. Botswana găzduieşte aproape o treime din elefanţii de pe continent.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici