Modelul de relaxare a restricţiilor a eşuat în Cehia. Ţara înregistrează cifre record şi cere sprijin extern în lupta cu COVID-19

  • Strategia de controlare a pandemiei i-a adus pe cehi într-un punct critic
  • Au scăpat virusul de sub control şi au ignorat măsurile de restricţie
  • Numărul de infectări a crescut la 1,3 milioane
  • Spitalele sunt suprasolicitate şi au nevoie de ajutorul ţărilor vecine
  • Au introdus un sistem de bonusare de 14 euro pe zi pentru cine respectă carantina
1034 afișări
Imaginea articolului Modelul de relaxare a restricţiilor a eşuat în Cehia. Ţara înregistrează cifre record şi cere sprijin extern în lupta cu COVID-19

Modelul de relaxare a restricţiilor a eşuat în Cehia. Ţara înregistrează cifre record şi cere sprijin extern în lupta cu COVID-19

Cehia a pierdut controlul pandemiei. Încă de la începutul perioadei Covid-19 Cehia a avut o strategie proprie în abordarea epidemiei. Strategie cu care a dat greş. Dacă în iunie anul trecut erau relaxaţi şi redeschideau terasele, acum se luptă cu spitalele ajunse la capacitate maximă şi cer ajutor ţărilor europene pentru tratarea pacienţilor infectaţi. Experienţa lor, ne ofera nouă o lectie importanta despre cum poti pierde controlul complet, in doar cativa pasi.

În martie anul trecut Cehia a fost prima ţară care a impus purtarea măstii de protecţie. Au organizat campanii de promovare, au oferit lumii explicaţii medicale şi au reuşit mobilizarea în masă cu ajutorul unui slogan. 

"Dacă amândoi purtăm mască eu te protejez pe tine, tu mă protejezi pe mine şi suntem amândoi în siguranţă".

VLADIMIR ZDIMA, microbiolog şi virusolog: Cu cât mai multe persoane folosesc măşti, cu atât virusul va putea fi mai puţin răspândit şi cu atât mai puţine persoane vor fi expuse.

Au purtat masca şi au menţinut măsurile de siguranţă pentru câteva luni. Apoi Cehia a fost prima ţară care a relaxat măsurile de restricţie. În iunie 2020 au început reschiderea teraselor.Totul a fost sub control, până în septembrie. În septembrie au ajuns la 50 de mii de cazuri de infectări, dar asta nu i-a determinat să impună noi reguli de restricţie, au rămas aşa, relaxaţi. Acum au ajuns la peste 1 milion de cazuri de infectări. Spitalele regionale sunt suprasolicitate şi au atins capacitatea maximă. 

Acum au ajuns într-un punct al disperării. Ministerul Sănătăţi strigă după ajutorul spitalelor din Elveţia, Germania şi Polonia. Nu mai au locuri pentru pacienţii noi infectaţi. Au introdus şi un bonus ca să încurajeze carantina, 14 euro pe zi pentru fiecare persoană care respectă carantina.  

Ce s-a întamplat în Cehia în 6 luni?

  • Au eliminat purtarea măştii şi nu au revenit asura deciziei chiar dacă situaţia epidemiologică arăta că este necesar, în august. 
  • Au ignorat opiniile propriilor experţi în sănătate publică cu privire la relaxări şi reînchideri. Au ales presiunea economică şi au ignorat dovezile ştiinţifice.  
  • Au ignorat noile tulpini şi au reacţionat târziu la creşterea numărului de cazuri atunci când spitalele erau pline.  variante si au reactionat tarziu la cresterea numarului de cazuri, atunci cand spitalele erau pline deja.

Practic eliminarea măştilor în august, redeschiderea şcolilor în septembrie şi ignorarea răspândirii noilor variante au dus la un dezastru. Până acum pe teritoriul Cehiei s-au înregistrat 1,3 milioane de infectări şi 21.325 de decese. Ţara cu 10,7 milioane de locuitori a fost una dintre cele mai afectate la nivel global

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici