Prima pagină » Știri externe » Modificări în circulaţia trenurilor internaţionale din cauza închiderii gării Budapesta Keleti

Modificări în circulaţia trenurilor internaţionale din cauza închiderii gării Budapesta Keleti

Pasagerii care călătoresc cu trenul între România și Ungaria trebuie să-și schimbe planurile pentru următoarea lună. Gara Budapesta Keleti se închide, iar trenurile internaționale vor pleca și sosii din alte stații din capitala ungară.
Modificări în circulaţia trenurilor internaţionale din cauza închiderii gării Budapesta Keleti
Sursă foto: Alexandru Dobre / Mediafax Foto

Administrația feroviară ungară MÁV-START a informat CFR Călători despre închiderea totală a Gării Budapesta Keleti în perioada 24/25 august – 20 septembrie 2025.

Astfel, toate trenurile internaționale care circulă în mod obișnuit din/spre această stație vor fi afectate și vor avea puncte de îmbarcare/debarcare în alte gări din capitala Ungariei.

Pasagerii sunt rugați să verifice cu atenție stația de plecare sau sosire a trenului internațional înainte de călătorie.

Trenurile a căror trasee vor fi modificate

Lista trenurilor internaționale care vor circula din/spre alte stații de cale ferată în loc de Budapesta Keleti, în perioada 24/25 august – 20 septembrie 2025:

• IR 371 Budapesta – Arad: noua stație – Budapest Nyugati, 05:25, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 73 Budapesta – Craiova: noua stație – Budapest Nyugati, 06:55, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 75/76 Budapesta – Cluj Napoca/Brașov: noua stație – Budapest Nyugati, 08:55, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 375 Budapesta – Arad: noua stație – Budapest Nyugati, 10:55, perioada 25.08 -20.09.2025
• IR 377 Budapesta – Timișoara Nord: noua stație – Budapest Nyugati, 12:55, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 79 Budapesta – București Nord: noua stație – Budapest Nyugati, 14:55, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 379 Budapesta – Arad: noua stație – Budapest Nyugati, 16:55, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 473 Budapesta – București Nord: noua stație – Budapest Nyugati, 18:55, perioada 25/26.08 – 20/21.09.2025
• IR 407 Budapesta – Brașov: noua stație – Kőbánya-Kispest, 17:28, perioada 25/26.08 – 20/21.09.2025
• IR 367/1748 Budapesta – Brașov/Târgu Mureș: noua stație – Kőbánya-Kispest, 06:40, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 406 Brașov – Budapesta: noua stație – Kőbánya-Kispest, 10:08, perioada 24/25.08 – 19/20.09.2025
• IR 1749/366 Târgu Mureș/Brașov – Budapesta: noua stație – Kőbánya-Kispest, 22:32, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 378 Timișoara Nord – Budapesta: noua stație – Budapest Nyugati, 11:04, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 78 București Nord – Budapesta: noua stație – Budapest Nyugati, 13:04, perioada 24/25.08 – 19/20.09.2025
• IR 376 Arad – Budapesta: noua stație – Budapest Nyugati, 15:04, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 374 Arad – Budapesta: noua stație – Budapest Nyugati, 17:04, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 77/74 Cluj Napoca/Brașov – Budapesta: noua stație – Budapest Nyugati, 19:04, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IC 72 Craiova – Budapesta: noua stație – Budapest Nyugati, 21:04, perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 472 București Nord – Budapesta: noua stație – Budapest Nyugati, sosire 09:04, perioada 24/25.08 – 19/20.09.2025.

Trenurile internaționale cu o nouă rută

Trenuri internaționale cu noua rută la Budapest – Kelenföld:
• IR 346 București Nord – Budapesta – Wien: noua rută – Budapest – Kelenföld (05:53/05:55), perioada 24/25.08 – 19/20.09.2025
• IR 146 Baia Mare – Budapesta – Wien: noua rută – Budapest – Kelenföld (14:53/14:55), perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 143 Wien – Budapesta – Baia Mare: noua rută – Budapest – Kelenföld (13:02/13:04), perioada 25.08 – 20.09.2025
• IR 347 Wien – Budapesta –- București Nord: noua rută – Budapest – Kelenföld (22:02/22:04), perioada 25/26.08 – 20/21.09.2025.