Într-un interviu acordat pentru The Guardian, la ambasada Iranului de la Nicosia, Alireza Salarian, a vorbit mai multe despre cum a decurs atacul din 28 februarie, care l-a ucis pe fostul lider suprem al Iranului, a ucis alți cinci membri ai familiei sale, dar și care l-a rănit pe Mojtaba Khamenei, noul ayatollah.
„El era și el acolo și a fost rănit în acel bombardament, dar nu am văzut asta reflectat în știrile străine”, a declarat Salarian, ambasadorul Iranului în Cipru pentru sursa citată.
El a precizat că Mojtaba Khamenei a fost rănit în timpul atacului, dar și că s-ar afla în spital: „Am auzit că a fost rănit la picioare, la mână și la braț… Cred că se află în spital pentru că este rănit”, spune Salarian.
Complexul prezidențial din centrul Teheranului a fost ținta atacurilor conduse de SUA din prima zi a războiului din Orient. Potrivit ambasadorului, era cea de-a zecea zii a „lunii sacre” Ramadan, iar fostul ayatollah, Ali Khamenei, se afla acasă alături de mai mulți membri ai familiei, printre care Zahra, soția lui Mojtaba, dar și fiul său adolescent, Mohammad Bagher, care au fost și ei uciși în atac.
„Fostul lider suprem a fost ucis împreună cu soția, fiica, ginerele și copilul de 14 luni al fiicei sale. Se aflau în casa lor, situată în apropierea biroului prezidențial. Comandanții de rang înalt au fost și ei uciși, deoarece fuseseră invitați. Liderul suprem avea patru fii și două fiice și locuia în același loc în care lucra”, a declarat ambasadorul, care se afla în Iran când a început ofensiva condusă de SUA.
Miercuri, Yousef Pezeshkian, un consilier important al Guvernului, dar și fiul președintelui Iranului, a precizat că Mojtaba Khamenei a fost rănit, însă nu a explicat cum.
„Am auzit că domnul Mojtaba Khamenei a fost rănit. Am întrebat niște prieteni care aveau legături cu el. Mi-au spus că, slavă Domnului, este teafăr și nevătămat”, a scris el pe Telegram.
Un oficial iranian a precizat pentru Reuters că Mojtaba Khamenei a fost „rănit ușor”, însă va continua să lucreze.
Președintele SUA, Donald Trump a declarat că numirea lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem a fost „o alegere innaceptabilă”, adăugând că: „Nu va dura foarte mult”.
Israelul a avertizat că nu va ezita să-l asasineze pe clericul șiit, considerat la fel de radical ca tatăl său, care a fost ayatollah timp de 37 de ani, încă de la revoluția Islamică.
Ambasadorul Iranului în Cipru a declarat pentru sursa citată că fostul ayatollah „nu-și dorea ca fiul său” să-i fie succesor. „Clericii de rang înalt i-au cerut acest lucru, dar defunctul lider suprem a refuzat, deoarece nu dorea un sistem dinastic. El a fost ales. (n.r. –După atac), clericii de rang înalt i-au spus: «Aceasta este datoria ta; trebuie să te supui»”, a declarat Salarian.
Serviciile de spionaj occidentale consideră că noul lider, Mojtaba Khamenei, este ascuns în mod deliberat din ochii publicului, pe fondul unor îngrijorări cu privire la o tentativă de asasinat. „Nu știu dacă el (n.r. – noul lider) este îngrijorat say nu, însă știm că SUA, dar în special Israel, îl vor viza”, a declarat Salarian, ambasadorul Iranului în Cipru.