Evaluarea a fost prezentată în cadrul unei reuniuni cu membri ai Parlamentul European, unde oficialii au analizat progresele țărilor candidate și potențiale la aderare, scrie Kyiv Independent.
Kos a subliniat că Ucraina a atins o rată de implementare a reformelor de aproximativ 87%, situându-se astfel printre cele mai avansate state candidate. Aceasta este depășită doar de Republica Moldova, care înregistrează un procent de 93%, în timp ce Serbia rămâne în urmă, cu doar 30%.
În ultimele luni, parlamentul de la Kiev a adoptat mai multe acte normative esențiale pentru alinierea la standardele europene. Totuși, procesul nu este lipsit de obstacole, în special în domenii precum statul de drept și reformele economice, unde au existat întârzieri și dificultăți legislative.
Potrivit comisarului european, progresele realizate sunt remarcabile având în vedere situația de securitate.
„Acest progres are loc în ciuda bombelor care cad asupra țării și a faptului că Ucraina luptă pentru supraviețuire”, a declarat Kos.
În același timp, oficialul european a cerut garanții suplimentare pentru a preveni eventuale regresii după aderare.
Referitor la obiectivul stabilit de președintele Volodimir Zelenski privind aderarea până în 2027, Kos a considerat acest termen drept „imposibil”. Cu toate acestea, ea a subliniat necesitatea oferirii unor perspective clare Ucrainei, astfel încât autoritățile de la Kiev să aibă certitudinea că eforturile depuse vor duce la integrarea în Uniunea Europeană.
Discuțiile din cadrul Comisiei pentru afaceri externe au evidențiat și nevoia de reformare a procesului de extindere al UE. Oficialii europeni consideră că actualul mecanism este prea lent și trebuie adaptat pentru o Uniune extinsă, care ar putea depăși 30 de state membre.