MONITORUL APĂRĂRII | Trident Juncture 18 – Cea mai mare demonstraţie de forţă a NATO din ultimii 30 de ani

Exerciţiul Trident Juncture 2018 (TRJE18), organizat şi condus de NATO, este cea mai mare demonstraţie de forţă din ultimii treizeci de ani. Gazda principală a exerciţiului va fi Norvegia. Exerciţiul este defensiv şi au fost invitaţi să trimită observatori, toţi membrii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, inclusiv Rusia.

2214 afișări
Imaginea articolului MONITORUL APĂRĂRII | Trident Juncture 18  – Cea mai mare demonstraţie de forţă a NATO din ultimii 30 de ani

Schimbarea mediului de securitate global a determinat NATO, pe lângă alte măsuri, să-şi intensifice programul exerciţiilor, instrumente importante prin care Alianţa urmăreşte realizarea interoperabilităţii, precum şi testarea şi validarea conceptelor, procedurilor şi tacticilor sale.

După anul 2014, apărarea colectivă a redevenit o caracteristică predominantă a NATO, iar pregătirea şi testarea capacitaţii de a planifica şi desfăşura o operaţie majoră, au devenit priorităţi ale Alianţei. Capacitatea de reacţie rapidă a NATO, pentru sprijinul aliaţilor, sau pentru intervenţia rapidă în situaţii de criză militară, reprezintă obiective majore pentru a întări poziţia Alianţei şi a o face credibilă şi relevantă.

Mai mult, dislocarea forţelor aliate din şi în întreaga Europă şi susţinerea acestora pentru a menţine descurajarea şi poziţia de apărare a NATO reprezintă condiţia esenţială a îndeplinirii misiunii de bază a Alianţei.

Amplificarea numărului şi complexităţii exerciţiilor a făcut ca acesta din urmă să se înscrie în caracteristica operaţională prevăzută.

Exerciţiul "Trident Juncture 2018" (TRJE18) face parte din categoria exerciţiilor de mare vizibilitate (High Visibility Exercise - HVE) şi va avea două etape distincte.

(Generalul Ştefan Oprea este fost reprezentant militar al României la UE şi NATO)

Citeşte continuarea pe monitorulapararii.ro

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici