Moscova a autorizat un zbor ucrainean de observare în spaţiul aerian rus

Publicat: 13 03. 2014, 09:00
Actualizat: 02 04. 2020, 21:05

Ucraina a adresat marţi Ministerului rus al Apărării o solicitare de „survolare de observare excepţională a teritoriului Federaţiei Ruse”, a declarat Antonov pentru agenţia rusă.

„Este prima dată când este adresată o asemenea solicitare în cadrul Tratatului Cer Deschis, de la semnarea lui în 1992”, a precizat el.

„Şi, deşi nu avem nicio obligaţie să acceptăm un survol ucrainean, am luat decizia să autorizăm o echipă de observatori să efectueze un asemenea zbor”, a declarat oficialul rus.

„Sperăm că vecinii noştri vor fi convinşi de faptul că forţele ruse nu efectuează la frontieră nicio activitate care să ameninţe securitatea Ucrainei”, a adăugat el.

Armata ucraineană nu va interveni în Peninsula Crimeea, aflată sub controlul forţelor ruse, pentru a evita să lase decoperită frontiera de est cu Rusia, a declarat marţi pentru AFP preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov.

„Nu putem să ne angajăm într-o operaţiune militară în Crimeea, pentru că am lăsa fără garnizoane frontiera de est, Ucraina nu va mai fi protejată, militarii ruşi contează pe acest lucru”, a apreciat Turcinov.