Moscova refuză să ratifice forma actuală a protocolului privind reforma CEDO

Protocolul 14 privind reforma Curţii Europene a Drepturilor Omului aduce atingere intereselor naţionale ale Rusiei, se arată în proiectul unei declaraţii a Dumei, care explică de ce camera inferioară a Parlamentului rus refuză să ratifice acest document, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

30 afișări
Imaginea articolului Moscova refuză să ratifice forma actuală a protocolului privind reforma CEDO

Moscova refuză să ratifice forma actuală a protocolului privind reforma CEDO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

După ce evocă articolul 8 al Protocolului, conform căruia o comisie alcătuită din trei judecători ai CEDO este abilitată să adopte hotărâri fără a include neapărat în rândul ei un judecător din ţara reclamată, proiectul declaraţiei afirmă: "Această dispoziţie riscă să pună în pericol echitatea şi fundamentul sentinţelor pronunţate de Curtea Europeană, sentinţe care, în lipsa judecătorului care reprezintă statul reclamat, ar putea fi adoptate fără a ţine cont de particularităţile sistemului judiciar al acelei ţări".

Deputaţii ruşi contestă şi articolul 14 al Protocolului, care permite Curţii să lanseze o anchetă înainte de a statua cu privire la acceptabilitatea unei plângeri.

"Posibilitatea oferită Curţii Europene de a-şi exercita acest drept înainte de a se convinge că au fost epuizate toate căile de recurs la nivel naţional ar putea constitui o ingerinţă în procesul de justiţie derulat la nivel naţional şi chiar o substituire a acestui proces", afirmă proiectul de declaraţie.

Potrivit parlamentarilor, această dispoziţie este inacceptabilă în condiţiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului joacă un rol subsidiar în raport cu jurisdicţiile naţionale.

Duma a mai denunţat şi articolele 10 şi 16 ale Protocolului, care conferă CEDO posibilitatea de a arăta statului condamnat modul de aplicare a unei sentinţe definitive, lucru care, de asemenea, contravine rolului subsidiar al Curţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici