Myanmarul, afectat de trei cutremure, soldate cu 13 morţi şi 40 de răniţi

Trei cutremure produse la mică distanţă unele faţă de altele au afectat centrul Myanmarului duminică şi luni dimineaţa, iar primul s-a soldat cu 13 morţi şi 40 de răniţi, potrivit unui bilanţ realizat de o organizaţie umanitară, neconfirmat de o sursă oficială.

265 afișări
Imaginea articolului Myanmarul, afectat de trei cutremure, soldate cu 13 morţi şi 40 de răniţi

Myanmarul, afectat de trei cutremure, soldate cu 13 morţi şi 40 de răniţi

Primul cutremur cu magnitudinea de 6,8 s-a produs duminică dimineaţa la o adâncime de zece kilometri, la 116 kilometri nord de Mandalay, al doilea oraş ca mărime al ţării, a precizat institutul american de geofizică USGS. Acesta a fost urmat de două replici cu magnitudinea 5.

În cursul serii, un alt seism, cu magnitudinea de 5,8, mai de suprafaţă, s-a produs la 86 de kilometri nord-vest de oraşul industrial. O echipă de jurnalişti ai AFP, prezentă în apropierea micului sat Shwebo (la nord de Mandalay), a confirmat că l-a simţit.

Un al treilea seism, cu magnitudinea de 5,6 s-a produs luni dimineaţă, la 135 de kiloemtri nord de Mandalay şi la o adâncime de nouă kilometri, potrivit USGS.

Organizaţia neguvernamentală Save The Children, care are un birou la Mandalay, a furnizat un bilanţ de 13 morţi şi 40 de răniţi internaţi în spital.

Potrivit unor informaţii, patru muncitori care lucrau la un pod peste fluviul Irrawaddy, în apropiere de Shwebo, figurează printre persoanele ucise.

În total 25 de persoane au fost rănite acolo, dintre care zece au fost spitalizate.

Aung Naing Linn, în vârstă de 45 de ani, comandat de feribot pe fluviu, a explicat că braţul principal al macaralei de pe şantier s-a rupt în momentul cutremurului, ceea ce a determinat prăbuşirea structurii principale a podului.

"Oamenii de pe vapoare au sărit în apă. Navelor nu le-a trebuit prea mult să se scufunde, două-trei minute", a menţionat el.

Un oficial birman din departamentul de ajutor şi reabilitare a vorbit despre un bilanţ de şapte morţi şi patru dispăruţi. "Am trimis o echipă la Shwebo, unde s-a aflat epicentrul cutremurului, pentru a ajuta şi a distribui hrană".

Alte două persoane au fost ucie în urma prăbuşirii unei mănăstiri la nord de Mandalay. Şase au murit în municipalitatea Sint Ku, iar una la Mandalay, a precizat Save the Children.

Locuitorii din Mandalay, contactaţi prin telefon de AFP, au vorbit despre scene de panică în această zonă economică din centrul Myanmarului, unde au fost însă constatate pagube limitate.

"Eram încă în pat", a povestit San Yu Kyaw, un jurnalist local. "Am ieşit fugind cu fiica mea în braţe (...). Unii strigau, iar alţii se clătinau. Cei care locuiesc sau au afaceri în clădirile înalte sunt disperaţi şi nu ştiu ce să facă".

Un alt locuitor a declarat pentru AFP că a văzut o fisură de mari dimensiuni care se întindea de la etajul al doilea până la al şaselea al unei clădiri cu 25 de etaje, una dintre cele mai înalte din oraş, care a fost închisă de autorităţi.

Kyaw Kyaw Lwin, un oficial din cadrul Diviziei de informare în privinţa seismelor din capitala Naypyidaw, a declarat că acesta a fost cel mai important cutremur din regiune din 1991.

"Îmi făceam cumpărăturile la piaţă. Am văzut femei plângând în momentul în care au simţit cutremurul (...). Toată lumea este foarte prudentă", a declarat Win Win Nwe, în vârstă de 23 de ani, o locuitoare din Shwebo.

Cutremurul s-a produs la 572 de kilometri est de Dacca, capitala Bangladeshului, unul dintre oraşele cu cea mai mare densitate a populaţiei din lume. Acesta a fost resimţit şi în Thailanda, până la Bangkok.

Myanmar este afectat ocazional de cutremure. Potrivit USGS, şase dintre ele, cu o magnitudine de cel puţin 7, au afectat regiunea în perioada 1930-1956 de-a lungul faliei Sagaing, care traversează centrul ţării de la nord la sud.

În martie 2011, un cutremur cu magnitudinea de 6,8 în statul Shan, în apropiere de frontiera cu Thailanda şi Laos, s-a soldat cu 75 de morţi. Regimul a reacţionat prompt şi eficient, tranşând cu opacitate şi refuz ajutorul străin, o acţiune caracteristică Myanmarului condus de juntă în astfel de circumstanţe.

Junta a cedat însă puterea în martie 2011 unor foşti militari reformatori, creditaţi de atunci cu reforme spectaculoase.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici