NATO, cea mai mare organizaţie mondială de apărare colectivă

NATO a fost fondată de un tratat semnat pe 4 aprilie 1949 la Washington. Raţiunea sa de a fi era, la vremea respectivă, să se opună ameninţării sovietice şi să afirme principiul solidarităţii reciproce între toţi membrii săi.

Celor 12 membri fondatori, şi anume Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia şi Statele Unite, li s-au alăturat, mai întâi, în decursul timpului, alte şapte ţări, şi anume Grecia, Turcia, Germania, Spania, Polonia, Ungaria şi Cehia.

În martie 2004, acestora li s-au alăturat un al doilea val de şapte ţări din Europa de Est - Lituania, Estonia, Letonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria şi România. Ele au fost urmate, în 2010, de Albania şi Croaţia.

Sediul NATO a fost mai întâi la Londra, iar apoi la Paris, după care a fost transferat la Bruxelles, în 1966. Comandamentul său militar (SHAPE) se află la Mons, în Belgia.

Secretarul său general este, din 2009, Anders Fogh Rasmussen, în vârstă de 59 de ani, un fost premier danez. El conduce o reformă internă, destinată reducerii costurilor şi efectivelor permanente, în prezent de aproximativ 10.000 de persoane.

Coloana vertebrală a organizaţiei, articolul 5 al Tratatului NATO stipulează că orice atac împotriva unei ţări membre este considerat ca un atac împotriva tuturor.

Acesta a fost invocat pentru prima dată în 2001, pentru a marca susţinerea aliaţilor faţă de Statele Unite, imediat după atacurile teroriste de la 11 septembrie.

Principalele operaţiuni ale NATO se desfăşoară, în prezent, în Afganistan, unde sunt staţionaţi aproximativ 130.000 de militari străini, şi în Kosovo, unde 5.500 de oameni asigură securitatea nordului ţării. Organizaţia a efectuat, de asemenea, o misiune aeriană în Libia, în 2011, care a condus la îndepărtarea de la putere a dictatorului Muammar Kadhafi.

Organul principal de decizie în domeniul politic al NATO este Consiliul Atlanticului de Nord.

Franţa, care a fost un membru fondator al NATO, a revenit în 2009 în cadrul structurii militare de comandă a Alianţei Nord-Atlantice (cu excepţia grupului pentru planuri nucleare), din care s-a retras în 1966, prin decizia generalului Charles de Gaulle.