NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA: Mutarea epavei va dura între şapte şi zece luni

Mutarea epavei navei Costa Concordia, care a eşuat în apropiere de insula italiană Giglio la 13 ianuarie, va dura între "şapte şi zece luni", după ce va fi desemnată o întreprindere pentru această operaţiune, a declarat comisarul Franco Gabrielli.

285 afișări
Imaginea articolului NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA: Mutarea epavei va dura între şapte şi zece luni

NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA: Mutarea epavei va dura între şapte şi zece luni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Societatea Costa Crociere, proprietara navei, pregăteşte o cerere de oferte care va fi lansată rapid la adresa puţinelor societăţi din lume capabile să efectueze această operaţiune, iar acestea vor răspunde pregătind un plan de recuperare a navei, a precizat duminică Gabrielli, comisarul italian responsabil cu soluţionarea catastrofei.

"Aceste două puncte ar urma să dureze circa două luni. Începând de la data X şi ţinând cont de limitele pe care le pot impune condiţiile meteorologice şi marine, va fi nevoie între şapte şi zece luni pentru mutarea epavei", a adăugat comisarul.

Evocând mişcările navei care au antrenat duminică dimineaţă suspendarea căutărilor pentru corpurile persoanelor dispărute, Gabrielli a dat asigurări că acestea sunt "fiziologice", legate de "maree sau de valuri".

Epava navei Costa Concordia, care se mişcă în mod normal între 2 şi 3 milimetri pe oră, s-ar fi deplasat în cursul nopţii cu 3,5 centimetri, din cauza rafalelor puternice de vânt şi a valurilor mari, antrenând astfel întreruperea căutărilor.

Gabrielli a insistat pe voinţa autorităţilor italiene de a continua căutările corpurilor dispăruţilor imediat ce va fi posibil, dând asigurări că el consideră "un imperativ moral restituirea corpurilor familiilor".

În prezent, 16 persoane sunt în continuare date dispărute, potrivit unei liste publice pe site-ul de Internet al prefecturii Grosseto, care se ocupă de identificarea cadavrelor victimelor. Bilanţul provizoriu al catastrofei este de 17 morţi, dintre care 16 au fost deja identificaţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici