Netanyahu: Israelul a încetat conflictul în Fâşia Gaza din cauza altor ameninţări regionale

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat sâmbătă pentru televiziunea publică din ţara sa că Israelul a acceptat încetarea ostilităţilor în Fâşia Gaza pentru a-şi păstra resursele în faţa altor ameninţări regionale potenţiale, relatează AFP.

2023 afişări
Imaginea articolului Netanyahu: Israelul a încetat conflictul în Fâşia Gaza din cauza altor ameninţări regionale

Benjamin Netanyahu (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Am luptat timp de 50 de zile şi am fi putut să luptăm încă 500, dar (...) avem (gruparea ultraradicală) Stat Islamic la porţile Iordaniei, Al-Qaida în Golan şi Hezbollahul la frontiera cu Libanul", a declarat Netanyahu pentru televiziunea publică israeliană.

"Am decis să nu ne împotmolim în Gaza şi să ne limităm la obiectivul nostru, şi anume să aducem liniştea pentru cetăţenii Israelului", a adăugat el.

După mai multe armistiţii unilaterale şi bilaterale întrerupte, cele două părţi au încheiat marţi o încetare a focului pe termen nelimitat care a pus capăt celor 50 de zile de război soldate cu 2.143 de morţi în tabăra palestiniană şi 71 în cea israeliană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici