Nigerianul Umar Faruk Abdulmutallab dispăruse în iulie de la o universitate din Dubai

Nigerianul Umar Faruk Abdulmutallab, acuzat că a încercat să detoneze un avion american între Amsterdam şi Detroit, a "dispărut" în urmă cu câteva luni de la o universitate din Dubai, unde studia comerţul internaţional, a declarat marţi un oficial.

23 afișări
Imaginea articolului Nigerianul Umar Faruk Abdulmutallab dispăruse în iulie de la o universitate din Dubai

Nigerianul Umar Faruk Abdulmutallab dispăruse în iulie de la o universitate din Dubai (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Tânărul în vârstă de 23 de ani, fiul unui prosper bancher nigerian, a petrecut câteva luni la sediul din Dubai al universităţii australiene Wollongong, dispărând brusc în mijlocul anului, a declarat un oficial din cadrul universităţii Gerard Sutton, citat de ABC.

"A început cursurile în ianuarie 2009, dar a dispărut de la reşedinţă în mijlocul anului şi a fost exmatriculat în semestrul al doilea, în lunile august, septembrie şi octombrie, din cauza neachitării taxelor şcolare", a explicat acesta.

Potrivit lui Sutton, tânărul, care studiase şi la Londra, avea un comprtament normal în timp ce îşi pregătea în Dubai diploma în comerţ internaţional.

"Era un student normal, care şi-a trecut examenele", a adăugat Sutton. "Nu aveam nici o informaţie despre activităţile sale în afara universităţii".

Umar Farouk Abdulmutallab, musulman din nordul Nigeriei, a fost inculpat sâmbătă pentru că a încercat să detoneze de Crăciun un dispozitiv explozibil într-un avion care se deplasa între Amsterdam şi Detroit (nordul Statelor Unite).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici