Noi informaţii despre luarea de ostatici de la magazinul evreiesc din Franţa: Amedy Coulibaly a filmat atacul

Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici din 9 ianuarie de la un magazin evreiesc din Paris, şi-a filmat atacul cu o cameră video, informează CNN.

4422 afișări
Imaginea articolului Noi informaţii despre luarea de ostatici de la magazinul evreiesc din Franţa: Amedy Coulibaly a filmat atacul

Noi informaţii despre luarea de ostatici de la magazinul evreiesc din Franţa: Amedy Coulibaly a filmat atacul

Conform reporterului Eric Pelltier de la revista franceză L'Express, Amedy Coulibaly a filmat 7 minute din atacul asupra magazinului evreiesc din Paris, inclusiv momentele în care a ucis trei dintre ostatici, scrie CNN.

Citând o sursă apropiată investigatorilor, Pelletier a declarat că teroristul a folosit un computer din magazin pentru a trimite prim email o copie a filmării, înainte de a fi ucis de poliţie.

Coulibaly avea asupra sa o cameră GoPro.

”Există o probabilitate mare ac filmarea să fi fost trimisă unui alt destinatar, şi nu unei surse media”, a declarat un investigator, care se teme că videoclipul va apărea online.

Investigatorii francezi au examinat computerele recuperate din magazinul evreiesc şi caută posibili complici pe care Amedy Coulibaly i-a avut de-a lungul timpului.

Mai mulţi supravieţuitori ai atacului au declarat că teroristul a încercat să se conecteze la Internet de pe calculatorul personal, dar nu a reuşit. Ulterior, acesta a mers la un calculator din magazin, unde a introdus un card de memorie şi părea să copieze fişiere video sau foto.

Şi fraţii Kouachi ar fi filmat atacul de la revista Charlie Hebdo cu o cameră GoPro. Un reporter al publicaţiei The Guardian, Jason Burke, susţine că o cameră GoPro a fost gasită în maşina Citroën C3, abandonată în Paris la scurt timp după comiterea atacului de la Charlie Hebdo.

Amédy Coulibaly a fost omorât după ce a luat ostatici, dintre care a ucis patru, într-un magazin alimentar cu specific evreiesc, la Paris. El ar fi de asemenea cel care a ucis-o prin împuşcare pe o poliţistă municipală, cu o zi înainte, în apropiere de capitala franceză.

Hayat Boumeddiene, partenera lui Coulibaly, a intrat în Siria pe 8 ianuarie, prin Turcia, a confirmat ministrul turc de Externe Mevlüt Cavusoglu.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici