Noi posibile fragmente ale avionului Boeing 777 dispărut, observate în Oceanul Indian. Australia infirmă găsirea unor resturi ale aeronavei - FOTO

Autoritatea australiană pentru siguranţa maritimă a negat informaţiile conform cărora echipele de căutare ar fi găsit fragmente ale avionului Boeing 777 dispărut de două săptămâni, relatează CNN.

1927 afișări
Imaginea articolului Noi posibile fragmente ale avionului Boeing 777 dispărut, observate în Oceanul Indian. Australia infirmă găsirea unor resturi ale aeronavei - FOTO

Noi posibile fragmente ale avionului Boeing 777 dispărut, observate prin satelit în Oceanul Indian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Căutările s-au concentrat sâmbătă inclusiv în zona unde sateliţi chinezi observaseră un obiect plutitor, dar nu s-a găsit nimic, precizează Autoritatea australiană pentru siguranţa maritimă.

În urmă cu puţin timp, presa australiană relata că fragmente care ar putea aparţine avionului Boeing 777 al Malaysian Airlines dispărut pe 8 martie au fost observate în Oceanul Indian, după difuzarea unor noi imagini filmate prin satelit.

China deţine imagini filmate prin satelit care surprind noi fragmente ce ar putea aparţine avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines dispărut de două săptămâni, anunţă autorităţile malaysiene.

"Ambasadorul Chinei în Kuala Lumpur a primit imagini prin satelit cu obiecte plutitoare pe 'culoarul aerian sud'; vor fi trimise nave pentru verificarea zonei", a declarat ministrul malaysian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein.

Navele şi aeronavele trimise în zona din sudul Oceanului Indian unde au fost observate obiecte suspecte nu au găsit nimic deocamdată, iar experţi australieni au explicat că este posibil ca părţile aeronavei să se fi scufundat între timp.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines a dispărut pe 8 martie, în timp ce se deplasa de la Kuala Lumpur spre Beijing. La bordul avionului erau 239 de pasageri şi membri ai echipajului.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici