Noul preşedinte al Ecuadorului spune că "hackerul" Julian Assange poate rămâne la ambasadă în Londra

Noul preşedinte al Ecuadorului, Lenin Moreno, a declarat că Julian Assange este un hacker, dar că fondatorul WikiLeaks va beneficia în continuare de azil în ambasada Ecuadorului de la Londra, relatează site-ul agenţiei Reuters.

402 afișări
Imaginea articolului Noul preşedinte al Ecuadorului spune că "hackerul" Julian Assange poate rămâne la ambasadă în Londra

Noul preşedinte al Ecuadorului spune că "hackerul" Julian Assange poate rămâne la ambasadă în Londra (Imagine: Hepta)

Lenin Moreno a preluat mandatul prezidenţial la începutul lunii mai şi a adoptat o poziţie diferită faţă de predecesorul său Rafael Correa, care a spus că Assange este un jurnalist şi i-a acceptat cererea de azil la Londra în 2012.

"Domnul Assange este un hacker şi asta e ceva cu care eu nu sunt de acord. Dar respect situaţia în care se află, ceea ce presupune respectarea drepturilor sale, dar îi cerem, de asemenea, să respecte situaţia în care se află. Nu vrem să se implice în politica Ecuadorului şi a statelor prietene", a spus Moreno.

În 2012, Suedia a emis o cerere de extrădare pentru Julian Assange, pe fondul unor acuzaţii de viol. Assange a respins acuzaţiile şi susţine că Suedia vrea să-l predea Statelor Unite pentru a fi judecat în dosarul WikiLeaks, care vizează publicarea a mii de documente militare şi diplomatice clasificate, într-una dintre cele mai mari divulgări de informaţii din istoria SUA.

În luna mai, procurorii suedezi au renunţat la investigaţia privind acuzaţiile de viol, însă poliţia britanică a precizat că Julian Assange va fi dacă va părăsi ambasada Ecuadorului, unde se află de cinci ani.

"Se pare că guvernul britanic nu îi va garanta trecerea în condiţii de siguranţă. Prin urmare, domnul Assange poate să locuiască în continuare la ambasada ecuadoriană, vom respecta această situaţie", a ma spus preşedintele Ecuadorului.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici