Numerele a două curse aeriene deturnate la 11 septembrie, utilizate din greşeală de United Airlines

Compania United Airlines a dat vina pe o eroare tehnică pentru o scurtă reapariţie a zborurilor cu numerele 93 şi 175, retrase după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 asupra oraşelor New York şi Washington, relatează CNN.

263 afișări
Imaginea articolului Numerele a două curse aeriene deturnate la 11 septembrie, utilizate din greşeală de United Airlines

Numerele a două curse aeriene deturnate la 11 septembrie, utilizate din greşeală de United Airlines (Imagine: Mediafax Foto)

Numerele vor rămâne neutilizabile, iar compania îşi cere scuze pentru această eroare, a declarat Rahasaan Johnson, un purtător de cuvânt al companiei. El a precizat că eroarea s-a produs în momentul în care două zboruri Continental Airlines, care aveau aceste numere, au devenit zboruri United Airlines, în cadrul unei fuziuni între cele două companii.

Cele două zboruri United Airlines s-au aflat între cele patru avioane deturnate şi utilizate în cele mai sângeroase atacuri teroriste de pe teritoriul Statelor Unite. Militanţi Al-Qaida au plonjat cu avionul cu numărul 157 în turnul sudic al World Trade Center, iar zborul 93 s-a prăbuşit undeva în Pennsylvania, după ce pasagerii au încercat să opună rezistenţă răpitorilor.

Sindicatul însoţitorilor de bord din cadrul United Airlines a criticat reutilizarea acestor numere, pe care a calificat-o drept un "pas teribil de greşit".

"Dacă dau înapoi, atunci bine. Dar ar fi trebuit să nu se întâmple niciodată", a declarat Sara Nelson, o purtătoare de cuvânt a Asociaţiei însoţitorilor de bord.

Aproximativ 3.000 de persoane au murit în atacurile de la 11 septembrie, inclusiv echipajele şi pasagerii de la bordul celor patru avioane. Forţele americane l-au ucis pe Osama ben Laden, cel care s-a aflat în spatele acestui masacru, în Pakistan, la 2 mai.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici