NY Times: Băncile din Golful Persic își evacuează birourile, după anunțul făcut de oficialii iranieni
Mai multe bănci și-au îndrumat, miercuri, personalul să nu se prezinte la birourile situate în Dubai, după ce Iranul a semnalat intenția de a lovi centrele economice și băncile și băncile din Orientul Mijlociu, care au legături cu Statele Unite, scrie New York Times.
Banca globală Citi, a anunțat personalul să părăsească ceea ce a fost, pentru mult timp, sediul său regional din zgârie-norii aglomerați ai Centrului Financiar Internațional din Dubai.
Un purtător de cuvânt al băncii a precizat că „marea majoritate” a personalului său din Emiratele Arabe Unite lucra deja de la distanță și că decizia de a evacua birourile a fost luată „din prudență”.
O notificare internă consultată de New York Times preciza „îngrijorări sporite de securitate”, și îi îndemna pe toți angajații să se refugieze „în cel mai sigur loc, departe de birouri”.
Banca Standard Chartered, a emis din nou angajaților o avertizare pentru a le permite munca la distanță, spun două surse care cunosc situația. Și The British Bank, entitate care are o mare prezență în Asia, Africa și Orientul Mijlociu, are, de asemenea, un centru regional în Dubai.
În Quatar, Banca HSBC închis toate sucursalele, potrivit Reuters, care a citat un anunț trimis clienților băncii. Cu toate acestea, reprezentanții băncii nu au răspuns imediat la o solicitare pentru comentariu.
Presiunea a crescut în urma unui atac asupra unei bănci din Iran
Deși afacerile globale au fost deja afectate de război, piețele financiare aflându-se într-o continuă agitație, presiunea a crescut în urma unui atac nocturn asupra unei bănci din Iran. Pentru acest atac, purtătorul de cuvânt al Gărzilor Revoluționare Islamice iraniene au dat vina pe Statele Unite și Israel, potrivit presei de stat iraniene.
Postul de televiziune Islamic Republic of Iran Broadcasting a raportat că clădirea legată de Bank Sepah a fost atacată cu rachete. Această acțiune, potrivit purtătorului de cuvânt „a dat Iranului mână liberă asupra firmelor financiare aparținând Statelor Unite din regiune”.
Această nouă amenințare a creat neliniște în Emiratele Arabe Unite și, în particular, în Dubai, orașul care a fost pentru mult timp fațada unui centru global cal capitalismului.
Băncile, administratorii de active și fondurile speculative s-au mutat în masă în birourile din această zonă în ultimii ani, atrași de lipsa impozitului pe venit și de accesul facil la bogăția regională controlată de guverne și persoane fizice legate de industria petrolieră și gazieră.
Din motive similare, investitorii occidentali au început să se mute și în orașe precum Riad, Arabia Saudită, care rămâne un potențial „punct fierbinte” dacă războiul continuă să se agraveze.