O companie aeriană iraniană a cumpărat un avion care a făcut parte din flota guvernamentală germană

Guvernul german a fost pus într-o situaţie stânjenitoare la sfârşitul săptămânii trecute, în urma dezvăluirilor potrivit cărora o companie aeriană iraniană a ocolit sancţiunile comerciale şi a reuşit să achiziţioneze un avion care a fost folosit de Guvernul german.

346 afișări
Imaginea articolului O companie aeriană iraniană a cumpărat un avion care a făcut parte din flota guvernamentală germană

O companie aeriană iraniană a cumpărat un avion care a făcut parte din flota guvernamentală germană (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Avionul Airbus 310, folosit în trecut de cancelarii Helmut Kohl, Gerhard Schroeder şi Angela Merkel, a fost livrat la Teheran din Kiev (Ucraina), la 18 noiembrie, fiind vândut de un grup de investitori est-europeni.

Avionul a făcut parte din flota guvernamentală germană timp de 20 de ani, fiind folosit de cancelari şi miniştri, relatează site-ul Thelocal.de.

Avionul, construit în 1989 şi denumit cândva "Theodor Heuss" după primul preşedinte al Republicii Federale Germania, a făcut parte iniţial din flota companiei aeriene est-germane Interflug şi a fost folosit ultima dată de Guvern în iunie.

După ce a fost scos din uzul Guvernului, avionul a fost predat companiei Vebeg, iar aceasta l-a vândut unui grup de investitori est-europeni, care aparent nu hotărâseră ce vor face cu aparatul.

Investitorii au vândut în secret avionul companiei Mahan Air, generând speculaţii conform cărora aceştia au fost un paravan pentru iranieni încă de la început. Mai multe avioane Airbus aparţinând Lufthansa au fost vândute Iranului prin intermediul Kievului în trecut, cu ocolirea sancţiunilor.

Activele Mahan Air din SUA au fost îngheţate anul acesta după ce administraţia americană a acuzat compania că a ajutat Iranul să plănuiască un atac asupra ambasadorului saudit la Washington.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici