O grevă a diplomaţilor israelieni complică pregătirile pentru vizita Papei Francisc în Ţara Sfântă

O grevă a diplomaţilor israelieni "este susceptibilă să genereze complicaţii în pregătirea" călătoriei Papei Francisc în Ţara Sfântă în perioada 24-26 mai, a anunţat vineri Vaticanul, fără vreo confirmare a informaţiilor israeliene privind anularea ei.

126 afișări
Imaginea articolului O grevă a diplomaţilor israelieni complică pregătirile pentru vizita Papei Francisc în Ţara Sfântă

O grevă a diplomaţilor israelieni complică pregătirile pentru vizita Papei Francisc în Ţara Sfântă (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Potrivit cotidianului The Times of Israel, papa a fost obligat să îşi anuleze vizita prevăzută în Israel din cauza conflictului de muncă persistent de la Ministerul Afacerilor Externe, care nu permite "luarea dispoziţiilor necesare" pentru această călătorie.

Contactat de AFP, purtătorul de cuvânt a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, a răspuns: "o grevă în curs constituie o problemă susceptibilă să antreneze complicaţii în pregătirea călătoriei".

Dar, a adăugat el, "nu există nimic în plus" din partea Vaticanului, iar Sfântul Scaun nu a vorbit niciodată de vreo amânare a acestei călătorii foarte importante.

În prima sa deplasare în Ţara Sfântă, Francisc prevede să meargă la Amman, Betleem şi Ierusalim în perioada 24-26 mai, în ceea ce a definit drept "un pelerinaj" la originile creştinismului. Toată călătoria în Ţara Sfântă este extrem de delicată şi necesită pregătiri elaborate.

O anulare a călătoriei ar avea, de asemenea, consecinţe şi asupra turismului şi pelerinajelor, numeroşi credincioşi rezervându-şi deja sejururi odată cu vizita papei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici