O navă iraniană a fost vizată de o explozie în Marea Roşie / NYT: Este vorba de un atac israelian

  • O navă iraniană a fost vizată de o explozie în Marea Roşie
  • Incidentul a avut loc în largul statului Djibouti, iar nava ar aparţine Gardienilor Revoluţiei
  • Surse NYT: Israelul a informat Statele Unite despre comiterea atacului
1737 afișări
Imaginea articolului O navă iraniană a fost vizată de o explozie în Marea Roşie / NYT: Este vorba de un atac israelian

O navă iraniană a fost vizată de o explozie în Marea Roşie / NYT: Este vorba de un atac israelian

O navă iraniană suspectată că ar aparţine Gardienilor Revoluţiei a suferit avarii în urma unei explozii produse în Marea Roşie, iar un oficial american a declarat pentru cotidianul The New York Times că Israelul a înştiinţat Statele Unite despre acest atac.

Nava Saviz a suferit daune după o explozie care a avut loc marţi seară în Marea Roşie, în largul coastelor statului Djibouti, anunţă autorităţile maritime iraniene, citate de agenţia Tasnim. Iranul anunţă că nava civilă era staţionată în Marea Roşie într-o misiune de combatere a pirateriei.

Conform cotidianului The Jerusalem Post, deşi pare civilă, nava aparţine Gardienilor Revoluţiei din Iran.

Autorităţile iraniene încearcă să afle cauza exploziei şi suspectează că este vorba de un nou atac israelian.

Un oficial de la Washington a declarat pentru cotidianul The New York Times, sub protecţia anonimatului, că Israelul a informat Statele Unite că a comis acest atac.

Întrebat despre incident, ministrul israelian al Apărării în exerciţiu, Benjamin Gantz, a declarat că Guvernul israelian "nu face comentarii despre operaţiuni din Orientul Mijlociu care ar putea avea legături cu Israelul".

"Statul Israel trebuie să continue să se apere. Oricând observăm o provocare operaţională, vom continua să acţionăm", a afirmat Benjamin Gantz, citat de Channel 12.

În ultimele luni au avut loc o serie de incidente maritime între Israel şi Iran. La sfârşitul lunii martie, o navă cargo israeliană a suferit avarii după ce a fost lovită de o rachetă în Marea Arabiei, într-un incident atribuit Iranului. Premierul Benjamin Netanyahu a atribuit Iranului explozia care a vizat la începutul lunii martie nava cargo israeliană MV Helios Ray în Golful Oman. Ministrul israelian al Mediului, Gila Gamliel, a acuzat Iranul de poluarea cu petrol a plajelor israeliene, deşi Benjamin Gantz, ministrul israelian al Apărării, a admis că nu există dovezi că ar fi fost vorba de un act deliberat.

O navă iraniană, Shahr-e-Kord, care circula din Iran spre Europa, a fost vizată de o explozie urmată de un incendiu, la începutul lunii martie, în Marea Mediterană. Conform unor surse citate de publicaţia The Wall Street Journal, armata israeliană a atacat, în ultimii doi ani, numeroase nave comerciale care se îndreptau spre Siria, de cele mai multe ori fiind vizate vase care transportau petrol iranian, pe fondul preocupărilor privind finanţarea extremismului în Orientul Mijlociu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici