O nouă lege represivă vine din Rusia. Îi vizează şi pe judecătorii de la Curtea Penală Internaţională

Legea are ca temă aşa-zisa rusofobie, în traducere, „cuvinte şi fapte gânditoare împtriva cetăţenilor ruşi”.

562 afișări
Imaginea articolului O nouă lege represivă vine din Rusia. Îi vizează şi pe judecătorii de la Curtea Penală Internaţională

O nouă lege represivă vine din Rusia. Îi vizează şi pe judecătorii de la Curtea Penală Internaţională

O nouă lege represivă vine în Rusia. Deputaţii lui Putin pregătesc o măsură împotriva rusofobiei, adică „cuvinte şi fapte gânditoare împotriva cetăţenilor ruşi”.

Cei care comit această infracţiune ar putea fi condamnaţi la până la cinci ani de închisoare, a informat site-ul de ştiri independent Vyorstka.

Legea va introduce o modificare a Codului Penal, adăugând cauza rusofobie la articolele privind incitarea la extremism.

Elaboratorii legii sunt deputaţi din Partidul Liberal Democrat. Legea, explică ei, s-ar aplica, de exemplu, judecătorilor Curţii Penale Internaţionale care i-au pus sub acuzare, în martie, pe preşedintele Putin şi pe comisarul său pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, în legătură cu deportarea minorilor ucraineni în Rusia.

De asemenea, legea se referă la declaraţiile celor care sunt consideraţi „agenţi străini” şi susţin deschis Ucraina. S-ar aplica în special, adaugă ei, încălcărilor drepturilor ruşilor din străinătate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici