O nouă MĂRTURIE despre masacrul de la Charlie Hebdo:"Mi-am spus că ne vor termina. Cei veniţi la faţa locului erau în stare de şoc"

"Ne aflam în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit", a povestit un bărbat în vârstă de 32 de ani, care efectua lucrări de mentenanţă în holul clădirii unde se află redacţia revistei Charlie Hebdo, în momentul în care fraţii Kouachi au intrat şi l-au împuşcat pe colegul său.

647 afișări
Imaginea articolului O nouă MĂRTURIE despre masacrul de la Charlie Hebdo:"Mi-am spus că ne vor termina. Cei veniţi la faţa locului erau în stare de şoc"

O nouă MĂRTURIE despre masacrul de la Charlie Hebdo:"Mi-am spus că ne vor termina. Cei veniţi la faţa locului erau în stare de şoc" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cine ar fi putut prevedea asta? În meseria noastră te aştepţi să fii electrocutat, să fii ars după o problemă la încălzire, dar nu te aştepţi să primeşti un glonţ de Kalaşnikov", a povestit Jeremy Ganz, marţi, în faţa presei.

Ganz lucra din 2006 cu Frederic Boisseau, în vârstă de 42 de ani - prima victimă a fraţilor Said şi Cherif Kouachi, care au ucis 12 persoane în atacul din 7 ianuarie - pentru grupul de servicii Sodexo. În acea zi de miercuri, ei erau "bucuroşi" că lucrează împreună.

Jeremy şi Frederic nu ştiau că în acea clădire se află redacţia publicaţiei satirice Charlie Hebdo.

"Am mers în recunoaştere. Ne ocupăm de încălzire, de electricitate, am mers să cercetăm locul pentru a ne face treaba, pur şi simplu. Mergea repede în mod normal", a povestit tânărul.

"S-a întâmplat foarte repede, doar am ridicat capul şi (unul dintre fraţii Kouachi) a strigat «Charlie» şi a tras. Am avut timp doar să spun «suntem de la mentenanţă», nu am văzut imediat că Fredo era împuşcat. Fredo a strigat «Jeremy, sunt împuşcat, sun-o pe Catherine (soţia sa)»", a adăugat bărbatul.

"Acolo mi-am spus că ne vor termina. L-am tras pe Fredo, pentru că încă mai avea putere, m-am ascuns în toaletă cu el, am închis uşa cât de repede posibil, am reuşit să contactez pe cineva (...). Am vorbit. La un moment dat, am regretat că eram acolo cu Fredo dar privind în urmă, sunt mulţumit că am fost cu el, pentru că nu a plecat singur, ci în braţele unui prieten", a continuat Jeremy Ganz.

Când "am văzut pompierii în jurul lui, erau ca nişte îngeri păzitori care veneau, eram convins că o să îl salveze... Dar am văzut în ochii lor... Erau în stare de şoc şi mi-am dat seama că nimeni nu era pregătit pentru asta, poliţia era mişcată, am văzut umanitate", a relatat angajatul Sodexo.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici