O senatoare belgiană propune o "grevă a sexului", până la rezolvarea crizei politice

O senatoare belgiană a lansat un apel către femeile din ţară să declanşeze o "grevă a sexului" naţională, până când Belgia va avea un nou Guvern, în cea mai recentă iniţiativă amuzantă, suscitată de cea mai lungă criză politică din regat.

31 afișări
Imaginea articolului O senatoare belgiană propune o "grevă a sexului", până la rezolvarea crizei politice

O senatoare belgiană propune o "grevă a sexului", până la rezolvarea crizei politice

De câteva săptămâni, populaţia belgiană, din ce în ce mai îngrijorată, încearcă să facă presiuni asupra oficialilor politici flamanzi şi francofoni, care nu au reuşit încă să formeze o nouă coaliţie, la opt luni de la alegerile din 13 iunie 2010.

Aproximativ 35.000 de persoane au ieşit în stradă la Bruxelles, la 23 ianuarie, pentru a-şi exprima "ruşinea" şi exasperarea. Actorul Benoit Poelvoorde a propus la rândul său ca belgienii să înceteze să se mai bărbierească până la formarea unui Guvern.

"Eram în Kenya când Benoit Poelvoorde a lansat ideea sa", a explicat miercuri, în biroul său de la spitalul universitar din Gand, senatoarea socialistă flamandă Marleen Temmerman, de profesie ginecolog.

"Acest lucru ne-a făcut să râdem, dar ne-am întrebat ce ar putea face femeile. Interlocutoarele noastre kenyene ne-au amintit cu maximă seriozitate că ele au lansat un apel la o grevă a sexului în 2009, după violenţe politice grave, pentru a incita oficialii politici să se înţeleagă", a precizat Temmerman.

"Nici un studiu ştiinţific nu va putea confirma vreodată efectul acestui apel, dar după câteva săptămâni, Kenya avea un Guvern stabil", adaugă senatoarea belgiană.

Trebuie menţionat că soţia premierului Raila Odinga, Ida, afirmase că susţine iniţiativa.

La revenirea sa în Belgia, Temmerman a publicat un articol în care le propune belgienelor să urmeze exemplul kenyan.

"Nu cred că prea multe femei vor practica abstinenţa, nici că va avea un efect asupra negocierilor, dar este mai bine să râdem de această situaţie complet blocată - chiar dacă este cu adevărat preocupantă - decât să cădem în frustrare şi resentiment", a apreciat Temmerman.

"Ar trebui ca ţara să se afle cu adevărat în pragul genocidului pentru ca eu să particip", scrie o tânără belgiană pe pagina sa de Facebook.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici