Obama revine în prim-plan. E parte din strategia lui Joe Biden de a-l învinge pe Trump

  • Fostul preşedinte american Barack Obama a revenit în prim-planul politicii pentru a-l sprijini pe Joe Biden
  • Obama şi Biden au strâns 11 milioane de dolari la o campanie de sponsorizare pentru campanie
Imaginea articolului Obama revine în prim-plan. E parte din strategia lui Joe Biden de a-l învinge pe Trump

Obama revine în prim-plan. Se alătură lui Joe Biden şi strânge 11 milioane de dolari pentru campania acestuia

Barcak Obama a apărut din nou pe prima scenă după ce a participat la  campanie virtuală de strângere de fonduri pentru campania lui Joe Biden, principalul oponent al lui Donald Trump la prezidenţiale.

Biden a fost vicepreşedinte în mandatul lui Barck Obama timp de 8 ani astfel că cei doi se cunosc foarte bine din perioada petrecută împreună la Casa Albă.

Campania a strâns 11 milioane de dolari, cea mai mare sumă din acest an pentru Joe Biden.

Strategia acestuia este să se folosească de imaginea lui Obama, foarte popular printre votanţii democraţilor. ”Se prezintă ca vicepreşedintele Biden din perioada Obama nu ca senatorul Biden, conectându-se astfel la imaginea fostului preşedinte SUA”, a explicat istoricul Julian Zelizer de  la Universitatea din Princeton.

”Sunt aici pentru a spune că nu există nimeni în care să am încredere mai mult pentru a vindeca această ţară decât Joe Biden”, a spus Obama.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici