Oficial american: Washingtonul vrea să-i ofere lui Putin o portiţă de ieşire din criza ucraineană

Statele Unite, în timp ce cresc presiunea asupra Rusiei, vor să-i ofere lui Vladimir Putin, în cooperare cu aliaţii europeni, o portiţă de ieşire din criza ucraineană, a anunţat marţi un oficial de rang înalt al Casei Albe, citat de AFP.

5554 afișări
Imaginea articolului Oficial american: Washingtonul vrea să-i ofere lui Putin o portiţă de ieşire din criza ucraineană

Oficial american: Washingtonul vrea să-i ofere lui Putin o portiţă de ieşire din criza ucraineană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ideea, menţionată sâmbătă de preşedintele Barack Obama în cursul unei conversaţii telefonice cu omologul său rus, este de a răspunde punct cu punct îngrijorărilor formulate de Moscova pe tema situaţiei din Ucraina, a precizat un oficial al Casei Albe pentru jurnalişti, refuzând să fie citat.

Preşedintele Obama a evocat această idee marţi, în cursul unei conversaţii telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, potrivit acestui oficial, care a subliniat importanţa legăturilor diplomatice şi economice dintre Germania şi Rusia în vederea facilitării dialogul.

Obama şi Merkel au discutat pe marginea "importanţei unei detensionări, cu trimiterea unor observatori internaţionali", şi lansării unui dialog între Moscova şi Kiev.

"Detensionarea" situaţiei include retragerea militarilor ruşi la bazele lor din Crimeea, a explicat oficialul.

În plus, problema privind legitimitatea Guvernului interimar de la Kiev, nerecunoscut de Putin, va fi în cele din urmă rezolvată prin alegerile prevăzute să aibă loc în mai, a subliniat el.

În paralel, Statele Unite vor continua să sporească presiunile asupra Rusiei, prin intermediul unor sancţiuni economice, a subliniat acest oficial, avertizând în privinţa unor consecinţe mai severe dacă mişcările de trupe ruse vor depăşi teritoriul Crimeei şi vor continua în estul Ucrainei.

Acest oficial a apreciat că economia Rusiei este fragilă şi suferă în urma sancţiunilor adoptate.

Marţi, preşedintele Obama a respins declaraţiile lui Putin cu privire la situaţia din Crimeea. Putin "nu înşeală pe nimeni", potrivit lui Obama.

"Toată lumea recunoaşte că Rusia are interese legitime faţă de ceea ce se întâmplă într-o ţară vecină, însă aceasta nu-i oferă dreptul să recurgă la forţă pentru a-şi exercita influenţa în acea ţară", a avertizat Obama.

Totuşi, preşedintele american a sugerat că lasă o portiţă deschisă pentru o soluţie diplomatică şi a menţionat că deţine "informaţii potrivit cărora preşedintele Putin îşi alocă timp pentru a reflecta la ceea ce se întâmplă".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici