Oficial rus: Trimiterea de efective terestre americane în Siria ar fi "inacceptabilă"

Decizia Statelor Unite de a trimite efective terestre în Siria ar fi o încălcare gravă a legislaţiei internaţionale, un gest "inacceptabil", avertizează Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus.

1433 afișări
Imaginea articolului Oficial rus: Trimiterea de efective terestre americane în Siria ar fi "inacceptabilă"

Oficial rus: Trimiterea de efective terestre americane în Siria ar fi "inacceptabilă" (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

"Nu putem lua în considerare aceste declaraţii. Este inacceptabil, este prea mult", a declarat Valentina Matvienko, potrivit site-ului agenţiei Itar-Tass.

"Statele Unite încalcă flagrant legislaţia internaţională", a subliniat oficialul rus, amintind că nici raidurile aeriene efectuate de coaliţia internaţională condusă de SUA nu au primit aprobarea Consiliului de Securitate ONU.

Preşedintele Consiliului Federaţiei Ruse a reacţionat astfel la declaraţiile secretarului american al Apărării, Ashton Carter, care a anunţat că Statele Unite vor iniţia operaţiuni terestre directe împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, în Siria şi Irak.

"Nu vom ezita să oferim susţinere partenerilor noştri, prin atacuri oportune împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic, sau prin efectuarea unor misiuni directe, fie aeriene, fie la sol", a declarat Ashton Carter în faţa membrilor Comisiei Forţelor Armate din Senatul SUA. Şeful Pentagonului a oferit ca exemplu operaţiunea americană efectuată săptămâna trecută în Irak, pentru salvarea unor ostatici kurzi deţinuţi de militanţi ai reţelei Stat Islamic. Iniţial, Departamentul american al Apărării refuzase să caracterizeze această operaţiune drept o misiune terestră, argumentând că a fost o situaţie specială, de excepţie.

Surse citate de ziarul The Washington Post au anunţat luni că Administraţia Barack Obama analizează posibilitatea trimiterii unor unităţi speciale în Siria şi Irak, în cadrul operaţiunilor împotriva reţelei teroriste Stat Islamic. Consilierii prezidenţiali americani au recomandat măsuri suplimentare pentru contracararea teroriştilor sunniţi din Irak şi Siria, pe fondul nemulţumirii Casei Albe privind eficienţa raidurilor aeriene antiteroriste efectuate de peste un an. Conform propunerilor, unităţi speciale americane ar putea efectua operaţiuni limitate pe teritoriul Siriei, iar instructorii militari americani din Irak ar putea însoţi trupele locale în misiuni combatante.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici