Oficial SUA: Sancţiunile afectează Rusia. Putin nu se aştepta ca UE şi NATO să răspundă atât de ferm

Sancţiunile impuse Rusiei de UE şi de SUA, corelate cu scăderea dramatică a preţului ţiţeiului, au afectat grav economia rusă, a declarat, miercuri, Earle Litzenberger, adjunctul misiunii SUA la NATO, subliniind că Putin nu se aştepta la un răspuns atât de ferm şi de rapid din partea Occidentului.

693 afișări
Imaginea articolului Oficial SUA: Sancţiunile afectează Rusia. Putin nu se aştepta ca UE şi NATO să răspundă atât de ferm

Oficial SUA: Sancţiunile afectează Rusia. Putin nu se aştepta ca UE şi NATO să răspundă atât de ferm (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sancţiunile impuse de UE şi SUA, "corelate cu scăderea dramatică a preţului ţiţeiului, au afectat grav economia rusă, restrângând serios capacitatea Rusiei de a furniza un standard decent de viaţă locuitorilor săi", a declarat, miercuri, la Bucureşti, adjunctul misiunii SUA la NATO, Earle Litzenberger.

"Cred că Rusia a făcut multe greşeli care au agravat, probabil, impactul sancţiunilor", a mai spus oficialul SUA, adăugând că Moscova a început să reducă nivelul cheltuielilor.

"Încearcă să protejeze nivelul cheltuielilor de apărare, operând tăieri uriaşe în ceea ce priveşte sistemul social şi cel de sănătate, cu impact asupra vieţii de zi cu zi a ruşilor. Dar încearcă din greu să menţină actualul nivel al cheltuielilor militare", a afirmat Litzenberger.

Pe de altă parte, oficialul american a explicat că occidentalii impun sancţiuni nu pentru paralizarea economiei ruse, ci pentru ca Moscova să-şi schimbe comportamentul.

"Nu impunem sancţiuni pentru a paraliza economia (rusă), impunem sancţiuni în încercarea de a schimba comportamentul Rusiei, în special în ceea ce priveşte criza din Ucraina, pentru a ajunge la o soluţie politică, respectând integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei. Cred că sancţiunile au impact, nu cred că Vladimir Putin se aştepta ca UE şi NATO să răspundă atât de ferm şi atât de rapid, cu atâta unitate şi coeziune. Sincer, nu cred că-şi imagina că sancţiunile vor dura atât de mult şi se pare că vor mai dura până când Rusia îşi va schimba comportamentul", a declarat Earle Litzenberger.

Totodată, adjunctul misiunii SUA la NATO a subliniat că este necesară menţinerea dialogului cu Moscova, SUA continuând să coopereze cu Rusia în anumite domenii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici