Olaf Scholz şi Ursula von der Leyen cer angajamente la nivel mondial pentru reconstrucţia Ucrainei

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au pledat pentru acţiuni urgente în sensul lansării reconstrucţiei Ucrainei, subliniind că, în afară de Uniunea Europeană, la efort trebuie să participe state şi instituţii financiare din comunitatea globală.

121 afișări
Imaginea articolului Olaf Scholz şi Ursula von der Leyen cer angajamente la nivel mondial pentru reconstrucţia Ucrainei

Hepta

În cursul Conferinţei pentru Reconstrucţie, organizată marţi la Berlin la nivel de experţi, Olaf Scholz a afirmat că Ucraina are nevoie de sume de miliarde de euro, reiterând ideea elaborării unui proiect internaţional asemănător cu Planul Marshall, lansat de SUA pentru Europa după al Doilea Război Mondial.

"Este sarcina unei generaţii, dar care trebuie să înceapă acum", a declarat Olaf Scholz, citat de publicaţia Der Spiegel.

"Ucraina nu este singură în lupta sa pentru libertate, pentru independenţă şi suveranitate. Trebuie să găsim direcţii pentru viitorul ţării, nu doar pentru următoarele luni, ci şi pentru viitorii ani", a adăugat Olaf Scholz, cerând contribuţii din partea investitorilor privaţi şi de stat din întreaga lume.

La rândul său, Ursula von der Leyen a notat că Ucraina are nevoie urgentă de un plan de reconstrucţie în contextul distrugerilor provocate de armata rusă. Preşedintele Comisiei Europene a subliniat că Uniunea Europeană nu poate contribui singură la reconstrucţie, ci este necesar aportul partenerilor puternici precum Statele Unite, Canada, Japonia, Marea Britanie, Australia, precum şi alte state şi instituţii financiare internaţionale.

La Conferinţa de la Berlin au participat şi premierul Ucrainei, Denis Şchmihal, precum şi cel al Poloniei, Mateusz Morawiecki.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici