ONU: Invazia ar putea determina 5 milioane de ucraineni să fugă în străinătate. Moldova, România şi Polonia au început deja să primească oameni

Combustibilul, banii şi proviziile medicale sunt limitate în unele părţi ale Ucrainei după invazia armatei ruse, ceea ce ar putea determina până la cinci milioane de persoane să fugă în străinătate, au declarat vineri agenţiile umanitare ale ONU, citate de Reuters.

1286 afișări
Imaginea articolului ONU: Invazia ar putea determina 5 milioane de ucraineni să fugă în străinătate. Moldova, România şi Polonia au început deja să primească oameni

ONU: Invazia ar putea determina 5 milioane de ucraineni să fugă în străinătate. Moldova, România şi Polonia au început deja să primească oameni

Cel puţin 100.000 de persoane şi-au părăsit casele, în timp ce câteva mii de persoane au trecut deja în ţările vecine, inclusiv în Moldova, România şi Polonia, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei ONU pentru refugiaţi, Shabia Mantoo, în cadrul unui briefing al ONU la Geneva.

"Încă încercăm să vedem care infrastructură civilă din Ucraina a fost lovită şi unde", a declarat Afshan Khan, directorul regional al UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală, în cadrul briefingului.

Purtătorul de cuvânt al biroului ONU pentru drepturile omului, Ravina Shamdasani, a declarat că are informaţii despre cel puţin 127 de victime civile în Ucraina, dintre care 25 de morţi şi 102 răniţi, "cauzate de bombardamente şi lovituri aeriene". Numerele pot fi semnificcativ mai mari, a spus ea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici