Opoziţia din Turcia îi cere demisia lui Erdogan în cadrul unui scandal de spionaj

Opoziţia turcă i-a cerut premierului Recep Tayyip Erdogan să demisioneze după dezvăluirea, luni seara, a unei înregistrări, denunţate drept un "montaj" de către putere, care-l implică într-un vast scandal de corupţie.

266 afișări
Imaginea articolului Opoziţia din Turcia îi cere demisia lui Erdogan în cadrul unui scandal de spionaj

Recep Tayyip Erdogan (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Guvernul este necesar să demisioneze imediat. Şi-a pierdut orice legitimitate", a declarat Haluk Koç, un vicepreşedinte al principalei forţe de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), în urma unei reuniuni de urgenţă, în noaptea de luni spre marţi.

"Premierul să nu mai piardă o clipă şi să demisioneze", a insistat Koç.

Reprezentanul opoziţiei reacţionează astfel după difuzarea pe YouTube a unei înregistrări prezentate drept o înregistrare a unei conversaţii purtate de către Erdogan şi fiul său mai mare Bilal, în care cei doi evocă modalităţi de a face să dispară o importantă sumă de bani, în urma dezvăluirii scandalului de corupţie care a afectat Guvernul pe care îl conduce începând de la 17 decembrie.

În această înregistrare, a cărei autenticitate nu a fost confirmată de vreo sursă independentă, Erdogan îi cere fiului său să-i adune pe alţi membri ai familiei, cu scopul de a face să dispară imediat câteva milioane de euro şi dolari ascunşi la domiciliile unor rude.

Erdogan a reacţionat încă de luni seara faţă de aceste acuzaţii, denunţându-le, într-un comunicat, drept "produsul unui montaj (...) complet fals" şi ameninţând că-i va da pe autori în judecată.

Această înregistrare a provocat agitaţie toată noaptea de luni spre marţi pe reţele de socializare, după câteva ore de la dezvăluiri făcute de două ziare apropiate regimului islamo-conservator care acuză magistraţi apropiaţi confreriei predicatorului Fethullah Gülen că au pus sub ascultare mii de persoane, inclusiv pe Erdogan.

De la mijlocul lui decembrie, premierul acuză organizaţia lui Gülen că instrumentalizează anchete anticorupţie în curs, în cadrul unui complot vizând să-l destabilizeze înaintea alegerilor municipale din martie şi alegerilor prezidenţiale din august.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici