Știri externe

Lichidată în stil mafiot? O tânără, care ar fi făcut parte din sistemul de prostituţie al lui Berlusconi, a murit otrăvită/ Era martor în procesul „Rubygate” | VIDEO

O tânără care a depus mărturie în procesul "Rubygate", un sistem de prostituţie ce-l avea ca "beneficiar" pe fostul premier italian şi totodată omul care a patronat 30 de ani pe AC Milan şi care a revenit în fotbal cumpărând clubul Monza (Serie C), a murit în condiţii suspecte.

Ministrul britanic de Finanţe: Este „fizic imposibil” ca Marea Britanie să părăsească UE în data de 29 martie

Ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, a declarat că este „fizic imposibil” ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană la termenul stabilit, 29 martie, deoarece nu mai este suficient timp pentru procedurile legislative, relatează BBC.

Cel puţin 16 soldaţi au fost ucişi în urma unui atac asupra unei baze militare din Mali

Cel puţin 16 soldaţi au fost ucişi şi mai multe vehicule au fost distruse în urma unui atac armat produs în noaptea de sâmbătă spre duminică la o bază militară situată în provincia Mopti din Mali, au anunţat autorităţile locale, citate de Euronews.

Jeremy Corbyn anunţă planul laburiştilor în cazul în care Acordul Brexit va fi respins din nou

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, a anunţat că partidul său va impune o moţiune de cenzură împotriva prim-ministrului Theresa May, dacă Acordul Brexit va fi respins pentru a treia oară de Parlament, relatează Reuters..

Atacurile armate din Noua Zeelandă. Poliţia oferă noi detalii despre „etno-naţionalistul” Brenton Tarrant, autorul măcelului

Autorităţile din Noua Zeelandă au anunţat că autorul celor două incidente armate produse vineri la moscheile Al Noor şi Linwood din Christchurch, în urma cărora 50 de persoane au murit, a acţionat singur, relatează BBC.

Un senator extremist, care i-a învinuit pe musulmani pentru măcelul din Noua Zeelandă, atacat cu un ou de un adolescent. Reacţia violentă a politicianului | VIDEO

Un senator Australian de extermă-dreapta, care a acuzat comunitate musulmană pentru atacurile asupra celor două moschei din Noua Zeelandă, a fost filmat în timp ce pocneşte un adolescent la un eveniment public în Melbourne, relatează The Guardian.

Alertă în Noua Zeelandă. Un aeroport a fost închis în urma găsirii unui pachet suspect

Aeroportul din oraşul Dunedin, situat în sudul Noii Zeelande, a fost închis duminică după ce a fost identificat un pachet suspect în apropierea uneia dintre piste, au anunţat reprezentanţii poliţiei, citaţi de Reuters.

O candidată anticorupţie a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Slovacia

Candidata anticorupţie Zuzana Caputova a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Slovacia, organizat sâmbătă, după ce a obţinut 40,5% dintre voturi, conform rezultatelor parţiale comunicate duminică de Comisia Electorală din Slovacia, relatează BBC şi Reuters.

MONITORUL APĂRĂRII. Andrea Bryan: România şi-a manifestat interesul pentru familia Bell H1

România şi-a manifestat interesul pentru familia Bell H1, care cuprinde Bell AH-1Z Viper şi UH-1Y Venom, transmiţând o scrisoare de solicitare de preţ şi disponibilitate, afirmă, într-un interviu acordat Monitorului Apărării si Securităţii, Andrea Bryan, manager în cadrul firmei Bell.

Facebook, DECIZIE RADICALĂ în legătură cu atacul din Noua Zeelandă. Anunţul făcut de conducerea companiei

Facebook Inc. a anunţat, sâmbătă seara târziu, pe Twitter, că a eliminat 1,5 milioane de videoclipuri, la nivel mondial, care au legătură cu atacul de la moscheea din Noua Zeelandă, în primele 24 de ore de la atac, transmite site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Primăvara protestelor în Balcani. Albania, Serbia şi Muntenegru – în fruntea „plutonului”. Violenţe la Tirana | VIDEO

O nouă rundă de proteste, sâmbătă, în capitalele Albaniei, Serbiei şi Muntenegrului.

Bilanţul atacului din Noua Zeelandă a ajuns la 50 de morţi

Bilanţul atacurilor armate comise la moschei din oraşul neozeelandez Christchurch a ajuns la 50 de morţi, a anunţat sâmbătă seară şeful Poliţiei naţionale, Mike Bush, citat de CNN.

MASACRUL din Noua Zeelandă: Cine este EROUL care l-a înfruntat pe autorul atacurilor din Christchurch | VIDEO

Un bărbat din oraşul neozeelandez Christchurch este considerat erou deoarece a reuşit să îl facă să fugă pe autorul atacurilor armate din moschei ameninţându-l cu un aparat pentru plata cu cardul şi cu o armă pe care acesta o lăsase pentru că se descărcase, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Noi proteste violente în Franţa: Zeci de răniţi în urma confruntărilor din centrul Parisului. Forţele de ordine au folosit tunuri cu apă/ Peste 150 de persoane, reţinute | VIDEO

Cel puţin 151 de persoane au fost reţinute în urma protestelor violente desfăşurate sâmbătă în capitala Franţei, anunţă surse din cadrul Poliţiei citate de cotidianul Le Figaro, în timp ce premierul Edouard Philippe a dat asigurări că ordinea va fi restabilită.

Proteste în apropierea staţiunii montane unde se află Emmanuel Macron

Proteste restrânse au avut loc sâmbătă în localitatea Tarbes, situată în Munţii Pirinei, în apropierea staţiunii de schi în care se află în vacanţă preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Monde.

Candidatul PPE la şefia Comisiei Europene: Europa trebuie să devină puternică politic, pentru a face faţă la provocările Chinei, lui Putin, Trump şi Erdogan

Manfred Weber a declarat, sâmbătă, la Summitul PPE al liderilor locali şi regionali, că Europa trebuie să devină puternică şi din punct de vedere politic, nu doar economic, pentru a putea face faţă provocărilor Chinei, acţiunilor lui Vladimir Putin, Donald Trump şi Recep Tayyip Erdogan.

Administraţia Putin avertizează că sancţiunile Uniunii Europene vor fi urmate de o reacţie

Administraţia Vladimir Putin a denunţat, sâmbătă, decizia cu accente de „cinism" a Consiliului Uniunii Europene de a impune sancţiuni Rusiei pentru incidentul produs în noiembrie 2018 în Marea Azov, avertizând că măsurile luate de Bruxelles vor fi urmate de o reacţie.

Atacatorul din Noua Zeelandă a făcut un gest provocator în faţa judecătorilor. Ce simbolizează poziţia degetelor

Brenton Tarrant, autorul atacurilor din Christchurch, Noua Zeelandă, a compărut vineri în faţa instanţei, fiind inculpat pentru omucidere.

UE va exclude Marea Britanie automat în iulie dacă britanicii nu participă la scrutinul european

Ţările Uniunii Europene vor decide excluderea Marii Britanii din Blocul comunitar de la 1 iulie în cazul în care Guvernul de la Londra nu va accepta participarea la scrutinul europarlamentar programat în luna mai, arată un proiect de document al Consiliului UE.

„Se pare că ne confruntăm cu un singur atacator”. Premierul Noii Zeelande a vizitat oraşul Christchurch, în urma celor două atacuri armate

Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, a vizitat sâmbătă oraşul Christchurch, în care au avut loc cele două atacuri armate de vineri, şi a ţinut o conferinţă de presă în care a condamnat incidentul şi a anunţat măsuri suplimentare privind controlul armelor, relatează BBC şi Reuters.

Un fost ofiţer al Servciilor de Informaţii din SUA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea China. Ce sumă a primit acesta în schimbul informaţiilor preţioase

Departamentul de Stat din Statele Unite a anunţat vineri că un fost ofiţer al Agenţiei de Informaţii a Apărării a pledat vinovat în urma acuzaţiilor de tentativă de spionaj în favoarea Chinei, relatează Reuters.

Alerta de securitate care a vizat un spital din Noua Zeelandă a fost falsă

Un spital din regiunea Hawke's Bay, situată în Insula de Nord din Noua Zeelandă, a fost închis temporar în urma unei alerte de securitate, au transmis autorităţile, fără să menţioneze dacă există o legătură cu atacurile armate de vineri, relatează BBC.

Începe procesul „Soldatului F”, la 47 de ani de la tragedia din „Duminica Însângerată” | VIDEO

30 ianurie 1972, oraşul nord-irlandez Derry. Un marş pentru drepturi civile este înecat într-o baie de gloanţe de către paraşutiştii britanici. La sfârşit, 13 persoane zac fără suflare. La peste patru decenii distanţă, în Irlanda de Nord începe procesul „Soldatului F”, relatează The Guardian.

Arestări în masă în urma protestelor din Algeria. Sunt cele mai ample demonstraţii organizate împotriva regimului Bouteflika

Cel puţin 75 de persoane au fost arestate şi 11 poliţişti au fost răniţi în urma altercaţiilor produse în cadrul protestelor de vineri din capitala Algeriei, organizate pentru a arăta nemulţumirea faţă de regimul preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, relatează Reuters.

Sute de mii de algerieni au participat vineri la cel mai amplu miting împotriva preşedintelui Abdelaziz Bouteflika

Sute de mii de persoane au participat vineri la un protest antiguvernamental la Alger, acesta fiind cel mai amplu miting organizat până în acest moment împotriva preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, care conduce Algeria de două decenii, informează agenţia Dpa.

Jacinda Ardern: Autorul atentatelor din Noua Zeelandă intenţiona să continue masacrul în momentul în care a fost arestat

Brenton Harrison Tarrant, autorul atentatelor la două moschei din Christchurch intenţiona să continue masacrul, înainte să fie arestat de poliţie, la 36 de minute după primul apel de urgenţă, a declarat Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, informează cotidianul The Guardian.

The Washington Post: Un grup disident, care vrea să-l înlăture de la putere pe Kim Jong Un, ar fi organizat un raid ce a vizat ambasada nord-coreeană în Spania

Un grup disident, care vrea să-l înlăture de la putere pe liderul nord-coreean Kim Jong Un, ar fi organizat un raid asupra ambasadei Coreei de Nord în Spania, relatează cotidianul The Washington Post, citând surse familiare cu planificarea şi executarea misiunii.

Autorul atacurilor armate din Noua Zeelandă, plasat în arest preventiv până pe 5 aprilie

Brenton Tarrant, principalul suspect în cazul atacurilor armate ce au vizat două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, a fost plasat în arest preventiv până pe data de 5 aprilie, când urmează să apară din nou în instanţă, informează site-ul postului australian ABC News.

Trump s-a opus prin veto rezoluţiei Congresului SUA de revocare a stării de urgenţă la frontiera cu Mexicul

Preşedintele american Donald Trump s-a opus prin veto rezoluţiei Congresului SUA de revocare a stării de urgenţă la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, decretată în luna februarie de liderul Casei Albe cu scopul de a putea aloca fonduri executive destinate construirii unui zid antiimigraţie.

Agenţia Standard & Poor’s (S&P) a păstrat perspectiva privind datoria României la stabilă/ Teodorovici, despre anunţul S&P: Confirmă realitatea economică actuală a României

Agenţia de rating Standard & Poor's şi-a menţinut, vineri, perspectiva privind datoria României la stabilă, cât este din 16 mai 2014. Această perspectivă a fost amânată acum două săptămâni la cererea Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Premierul Noii Zeelande anunţă că mai mulţi lideri de stat, inclusiv Donald Trump, au prezentat condoleanţe după atacurile anti-islamice de la Christchurch

Jacinda Arden, premierul Noii Zelande, a declarat că lideri de stat din întreaga lume au prezentat condoleanţe după atacurile armate din Christchurch, printre aceştia numărându-se şi preşedintele SUA, Donald Trump, apreciat ca fiind un "simbol al identităţii albe" în proclamaţia atacatorului.

Masacrul din Noua Zeelandă: Autorul atacului a vizitat, anul trecut, România, Bulgaria şi Ungaria

Autorul atacului armat din Noua Zeelandă a efectuat un turneu în Bulgaria, România şi Ungaria în 2018, anunţă procurorul-şef din Bulgaria, Sotir Ţaţarov, citat de site-ul Novinite.com.

Uniunea Europeană, SUA şi Canada impun noi sancţiuni Rusiei, din cauza incidentului din Marea Azov

Uniunea Europeană, Statele Unite şi Canada au impus, vineri seară, noi sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza incidentului maritim din Marea Azov, a activităţilor din estul Ucrainei şi a anexării regiunii ucrainene Crimeea.

Iranul interzice tranzitul avioanelor Boeing 737 Max

Iranul a anunţat vineri interzicerea tranzitului avioanelor Boeing 737 Max prin spaţiul aerian naţional, în contextul măsurilor luate de numeroase ţări, informează site-ul agenţiei Reuters.

Bloomberg: Furia faţă de cel mai prost sistem de drumuri din UE alimentează un nou protest în România

Furia faţă de cel mai prost sistem de drumuri din Uniunea Europeană a generat un nou tip de protest în România, comentează agenţia de presă Bloomberg, relatând despre manifestările de vineri.

Viktor Orban vrea o Uniune Europeană a „naţiunilor puternice”, nu „coşmarul Statelor Unite ale Europei”/ „Dacă nu apărăm creştinismul, vom pierde Europa”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a pledat, vineri, pentru o Uniune Europeană a "liderilor puternici", formată din "naţiuni puternice", pentru evitarea "coşmarului Statelor Unite ale Europei", avertizând că există riscul pierderii Europei dacă nu va fi apărat creştinismul.

Theresa May va lucra din greu pentru Acordul Brexit -purtător de cuvânt

Prim-ministrul britanic Theresa May va lucra din greu pentru a obţine aprobarea unui Acord Brexit, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al premierului, relatează agenţia de presă Reuters.

Franţa cere Marii Britanii o poziţie „clară” privind Brexit, ameninţând cu excluderea ţării din UE

Guvernul Marii Britanii trebuie să ofere o poziţie "clară" privind intenţiile în cadrul procedurii Brexit înaintea summitului Uniunii Europene programat săptămâna viitoare, a cerut miercuri Biroul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron.

MONITORUL APĂRĂRII | Coreea de Nord ameninţă cu reluarea testelor nucleare şi balistice / Reacţia Statelor Unite

Regimul Kim Jong-Un ar putea relua testele nucleare şi balistice, în contextul eşecului negocierilor pe tema denuclearizării cu Statele Unite, afirmă un oficial nord-coreean citat de agenţia Associated Press.

Atentatul din Noua Zeelandă. Numele domnitorilor Ştefan cel Mare şi Şerban Cantacuzino, scrise pe armamentul atacatorului | VIDEO

Cetăţeanul australian identificat sub numele de Brenton Tarrant, autorul atacului din Noua Zeelandă, scrisese mai multe nume de personalităţi istorice pe armele din dotare şi pe încărcătoarele lor. Printre figurile istorice se numără şi doi domnitori români.