Știri externe

Senator american: Este timpul ca familiile militarilor americani să părăsească Coreea de Sud, ţinând cont de provocările Coreei de Nord

Senatorul american Lindsey Graham a afirmat, luni, că este timpul ca familiile personalului militar al SUA din Coreea de Sud să părăsească această ţară, din moment ce ameninţările reprezentate de regimul de la Phenian sunt tot mai intense, relatează The Associated Press.

ULTIMATUMUL dat Marii Britanii de UE expiră astăzi: Jean-Claude Juncker va discuta despre Brexit cu reprezentanţii Parlamentului European, înaintea întâlnirii oficiale cu Theresa May

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, va purta, luni, discuţii pe tema Brexit cu reprezentanţii Parlamentului European, înaintea întâlnirii cu prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Cel puţin 20 de civili au murit în Siria, în urma raidurilor efectuate de forţele regimului condus de Bashar al-Assad

Cel puţin 20 de civili au murit în apropierea Damascului, în urma unor raiduri aeriene efectuate, duminică, de forţele de securitate ale regimului condus de Bashar al-Assad, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Consilierul pe probleme de Securitate Naţională al preşedintelui SUA: Donald Trump va face publică o nouă strategie menită să consolideze influenţa SUA la nivel global

Herbert R. McMaster, consilierul pe probleme de Securitate Naţională al preşedintelui american Donald Trump, a afirmat că preşedintele SUA va face publică o nouă strategie care are scopul să consolideze influenţa SUA la nivel global, relatează Fox News şi CNN.

Carles Puigdemont va rămâne în Belgia cel puţin până la alegerile regionale din Catalonia, afirmă avocatul său

Fostul lider al Cataloniei, Carles Puigdemont, va rămâne în Belgia cel puţin până după alegerile regionale ce vor avea loc pe 21 decembrie, a declarat Jaume Alonso-Cuevillas, avocatul lui Puigdemont, relatează site-ul Politico.eu.

Jumătate dintre britanici sunt în favoarea organizării unui nou referendum pe tema Brexit- Sondaj

Aproximativ jumătate dintre cetăţenii britanici se declară în favoarea organizării unui nou referendum pe tema Brexit, iar o treime dintre aceştia sunt de părere că vor avea de suferit în urma despărţirii de UE, arată datele unui sondaj publicat duminică, informează site-ul agenţiei Reuters.

Horst Seehofer, principalul aliat al Angelei Merkel, vrea să demisioneze din funcţia de premier al Bavariei, dar să rămână liderul CSU – surse

Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), filiala bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), formaţiunea cancelarului Angela Merkel, intenţionează să renunţe la postul de premier al landului Bavaria, dar să rămână lider al partidului, afirmă surse citate de presa germană.

Cel puţin patru morţi şi zeci de răniţi în urma unui incendiu produs în Germania | VIDEO, FOTO

Cel puţin patru persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite în urma unui incendiu care a afectat duminică după-amiază un bloc de locuinţe din orăşelul Saarbrücken, situat în vestul Germaniei, informează publicaţiile Focus şi Bild.

Cel puţin 22 de morţi şi zeci de răniţi într-un grav accident produs în Zimbabwe

Cel puţin 22 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite după ce un camion s-a răsturnat în vestul statului Zimbabwe, anunţă autorităţile, citate de site-ul de ştiri ZimNews.net.

Cel puţin un mort şi cinci răniţi după ce un vehicul a lovit pietoni, în New York – presă

Cel puţin o persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite după ce un individ a lovit cu un vehicul, la finalul unei altercaţii, un grup de pietoni, duminică, în oraşul american New York, afirmă surse citate de presa locală.

Insurgenţi din Yemen susţin că au lansat o rachetă spre o centrală nucleară din Emiratele Arabe Unite/ Guvernul din Abu Dhabi nu confirmă niciun atac

Insurgenţii huthi din Yemen afirmă că au lansat o rachetă de croazieră spre o centrală nucleară aflată în construcţie în Emiratele Arabe Unite, dar autorităţile din Abu Dhabi nu au confirmat niciun atac, informează postul Al Jazeera şi agenţia Reuters.

Produse lactate, retrase de la vânzare în Franţa după ce zeci de bebeluşi s-au infectat cu Salmonella

Autorităţile din Franţa au dispus retragerea de la vânzare a unor loturi de lapte pentru copii după ce 20 de bebeluşi au fost infectaţi cu Salmonella, anunţă Direcţia Generală franceză pentru Sănătate, citată de site-ul 20Minutes.fr şi de publicaţia La Depeche.

NAUFRAGIU în largul Coreei de Sud: Cel puţin 13 oameni au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a lovit de un petrolier

Cel puţin 13 persoane au murit, iar două sunt dispărute după ce o ambarcaţiune turistică a intrat în coliziune cu un petrolier şi s-a scufundat, în largul coastelor de vest ale Coreei de Sud, informează BBC News online.

Donald Trump sugerează că ştia că Michael Flynn a minţit FBI-ul, dar nu i-a cerut lui James Comey să oprească ancheta/ Declaraţia ar putea avea efecte juridice

Donald Trump, preşedintele SUA, afirmă că l-a demis pe Michael Flynn din funcţia de consilier prezidenţial pentru că ştia că minţise în ancheta FBI, declaraţia liderului de la Casa Albă riscând să atragă efecte juridice, afirmă unii experţi.

Statele Unite ar putea monta sisteme antibalistice suplimentare, pentru contracararea Coreei de Nord

Administraţia Donald Trump intenţionează să amplaseze sisteme antirachetă suplimentare pe Coasta de Vest a Statelor Unite, în contextul ameninţărilor Coreei de Nord, afirmă doi membri ai Congresului citaţi de agenţia Reuters.

Riscul de război între SUA şi Coreea de Nord creşte în fiecare zi, avertizează consilierul pentru securitate al lui Donald Trump

Regimul lui Kim Jong-un este "cea mai mare ameninţare imediată pentru SUA", a avertizat sâmbătă generalul H.R. McMaster, consilierul de securitate naţională al lui Donald Trump.ta de Vest

Statul american Hawaii testează sirenele pentru urgenţe, pe fondul ameninţărilor Coreei de Nord

Sirenele care avertizează în legătură cu iminenţa unui atac nuclear au fost testate în statul american Hawaii pentru prima dată după sfârşitul Războiului Rece, în contextul tensiunilor dintre Administraţia Donald Trump şi regimul din Coreea de Nord, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Incendiu produs într-o clădire din Berlin: Zeci de persoane au fost rănite, trei fiind în stare gravă | FOTO

Cel puţin 22 de persoane au fost rănite, trei fiind în stare gravă, în urma unui incendiu produs sâmbătă după-amiază într-un bloc de locuinţe din oraşul Berlin, informează publicaţia Die Zeit şi site-ul T-online.de.

Donald Trump insistă că echipa sa de campanie electorală nu a colaborat cu Rusia: „Nu a existat absolut niciun contact”

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a declarat sâmbătă că fosta lui echipă de campanie electorală nu a avut niciun contact cu Rusia, deşi un fost consilier, Michael Flynn, a fost inculpat pentru mărturie mincinoasă în cadrul investigaţiei şi a pledat vinovat.

POD prăbuşit la periferia oraşului Praga: Cel puţin patru răniţi, doi fiind în stare gravă | FOTO, VIDEO

Cel puţin patru persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, după ce un segment al unui pod pietonal s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, la periferia oraşului Praga, informează presa cehă.

Agent de poliţie, lăudat în Marea Britanie după ce a oprit căderea unei autoutilitare de pe un pod | FOTO

Un agent de poliţie a reuşit să blocheze căderea unei autoutilitare care se afla în balans pe o balustradă de protecţie după ce se răsturnase pe un pod situat pe o autostradă din Marea Britanie, informează BBC News online.

Germania probabil va avea o creştere economică de 2,3% în 2017

Economia Germaniei va avea o creştere de 2,3% în anul 2017, estimează Camera de Comerţ şi Industrie de la Berlin (DIHK), citată de revista Der Spiegel.

Cel puţin 14 morţi şi numeroşi dispăruţi, în India, din cauza Ciclonului Ockhi

Cel puţin 14 persoane au murit, iar altele sunt dispărute după ce intemperii generate de Ciclonul Ockhi au afectat sâmbătă zone din sudul Indiei, informează site-ul agenţiei Reuters.

Avioane de vânătoare israeliene au atacat poziţii militare situate la periferia Damascului – surse

Avioane de vânătoare israeliene au atacat, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, poziţii militare situate la periferia oraşului Damasc, vizând o bază iraniană, anunţă surse citate de presa arabă şi israeliană.

ATAC în Londra: Un individ a intrat cu maşina într-un grup de pietoni. Cel puţin cinci oameni au fost răniţi | VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost rănite după ce un individ a lovit cu un vehicul un grup de pietoni, sâmbătă dimineaţă, în oraşul Londra, autorităţile britanice suspectând că incidentul s-a produs după o altercaţie.

Senatul SUA a aprobat planul de reformă fiscală: reduceri substanţiale de impozite pentru companii, facilităţi modeste pentru persoane fizice/Proiectul de lege va afecta grav sistemul medical „Obamacare” / Reacţia lui Trump

Senatul Statelor Unite a aprobat un proiect de reformare a Codului fiscal care prevede diminuarea substanţială a cotei de impozitare pentru companii şi reduceri modeste pentru persoane fizice, informează NBC News.

UE susţine că Irlanda are ultimul cuvânt în privinţa acordului de Brexit pentru frontieră / Tusk: Cheia pentru viitorul Marii Britanii este, într-un fel, la Dublin

Cheia speranţei britanice de a trece la negocierile privind relaţiile comerciale cu Uniunea Europeană după Brexit se află la Dublin, a declarat vineri preşedintele Consiliului European, în timp ce Irlanda solicită soluţii "credibile" de la Londra privind frontiera irlandeză, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Slobodan Praljak, fostul comandant al croaţilor-bosniaci, a ingerat cianură, anunţă procurorii

Slobodan Praljak, un fost comandant al croaţilor-bosniaci, a decedat după ce a ingerat cianură în timpul citirii sentinţei în sala Tribunalului Penal Internaţional, au anunţat vineri procurorii olandezi, după efectuarea autopsiei, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Drepturile omului şi programul nuclear din Coreea de Nord, pe agenda întrunirii ONU din luna decembrie

Consiliul de Securitate al ONU se va întruni la 15 decembrie pentru a discuta despre respectarea drepturilor omului şi programele nucleare şi cu rachete balistice din Coreea de Nord, o întâlnire anuală pe care China a încercat să o împiedice în ultimii trei ani, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Serghei Lavrov şi Rex Tillerson se vor întâlni la Consiliul Ministerial al OSCE din 7 decembrie

Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, se vor întâlni în cadrul Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), la 7 decembrie, a anunţat vineri un oficial american, relatează agenţia The Associated Press.

Libanul va rezista doar dacă Hezbollah va dezarma, susţine ministrul saudit de Externe

Libanul a fost "deturnat" de către Hezbollah şi va putea să prospere numai dacă organizaţia şiită susţinută de către Iran va dezarma, a declarat vineri ministrul saudit de Externe, Adel al-Jubeir, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Coreea de Nord nu va dezarma, anunţă delegaţia Rusiei la Phenian / Regimul Kim Jong-Un a organizat un miting şi un foc de artificii, pentru a sărbători completarea arsenalului nuclear

Parlamentarii ruşi care au vizitat recent Coreea de Nord au anunţat că Phenianul nu este pregătit să dezarmeze şi că nu doreşte izbucnirea unui război nuclear, dar este pregătit pentru acest scenariu, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Turcia critică UE pentru „standarde duble” în lupta împotriva terorismului

Ministrul turc pentru Afaceri Europene, Omer Celik, a declarat vineri că Uniunea Europeană nu manifestă aceeaşi solidaritate cu Turcia în lupta împotriva organizaţiilor teroriste FETO şi PKK, aşa cum se întâmplă în cazul Stat Islamic, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Serghei Lavrov: Rusia condamnă atât testele nucleare nord-coreene, cât şi comportamentul provocator al SUA

Rusia condamnă atât testele nucleare ale Coreei de Nord, cât şi comportamentul provocator al Statelor Unite, a declarat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează site-ul agenţiei Tass.

Viktor Orban: ”Reţeaua Soroş” s-a înscris în campania electorală din Ungaria ca să destabilizeze Guvernele care iau atitudine împotriva refugiaţilor

Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, a declarat, vineri, că ”reţeaua Soros” s-a înscris în campania electorală de la Budapesta, cu scopul de a destabiliza Guvernele care iau atitudine împotriva refugiaţilor musulmani, relatează agenţia MTI.

Rex Tillerson afirmă că informaţiile privind destituirea sa din funcţie sunt ”ridicole”

Rex Tillerson, secretarul american de Stat, a negat, vineri, informaţiile conform cărora Casa Albă ar avea în plan să-l înlocuiască cu directorul CIA, Mike Pompeo, afirmând că aceste informaţii sunt ”ridicole”, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Poliţia germană a securizat pachetul suspect descoperit lângă târgul de Crăciun din oraşul Potsdam

Poliţia germană a securizat, vineri, un dispozitiv plin cu fire şi cuie descoperit în apropierea târgului de Crăciun în aer liber din oraşul Potsdam, dar nu a putut stabili dacă pachetul suspect conţinea explozibil, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Michael Flynn, fost consilier pe probleme de securitate al lui Trump, pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă. El a pledat vinovat

Procurorul special Robert Mueller l-a pus, vineri, sub acuzare pe Michael Flynn, fost consilier al preşedintelui american Donald Trump pe probleme de securitate naţională, pentru că ar fi minţit ”inenţionat” în legătură cu conversaţiile cu ambasadorul Rusiei din SUA, relatează CNN.

INCENDIU într-o clădire în care se aflau români, în Germania: 33 de persoane au ajuns la spital/ MAE: Toate persoanele spitalizate, externate | VIDEO

Un imobil din localitatea germană Bergkamen, în care se aflau şi români, a fost cuprins de flăcări, 33 de persoane ajungând în spital, transmite Ministerul Afacerilor Externe, iar autorităţile locale nu exclud ipoteza ca focul să fi fost aprins intenţionat. UPDATE: Toate persoanele spitalizate au fost externate.

Departamentului american de Stat: Suntem recunoscători pentru parteneriatul strategic cu România

Rex Tillerson, secretarul american de Stat, a transmis, vineri, un mesaj României, cu ocazia zilei naţionale, susţinând că Washingtonul este recunoscător pentru parteneriatul strategic pe care îl are cu România, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat al SUA.