Palestinienii resping invitaţia de a participa la întâlnirea SUA-Orientul Mijlociu din Polonia

Oficialii palestinieni au fost invitaţi la o conferinţă organizată de Statele Unite privind situaţia din Orientul Mijlociu, găzduită săptămâna viitoare de Polonia, a declarat vineri un oficial american, dar înalţi oficiali palestinieni au anunţat că nu vor participa, relatează Reuters.

316 afișări
Imaginea articolului Palestinienii resping invitaţia de a participa la întâlnirea SUA-Orientul Mijlociu din Polonia

Palestinienii resping invitaţia de a participa la întâlnirea SUA-Orientul Mijlociu din Polonia

Un oficial al administraţiei a declarat că Jared Kushner, consilierul principal al Casei Albe, va discuta despre planurile de pace între palestinieni şi israelieni la eveniment.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a cerut Statelor Unite să-şi schimbe poziţia privind recunoaşterea Ierusalimului precum capitală a Israelului şi reducerea ajutoarelor acordate palestinienilor, declarând că acestea au subminat eforturile pentru a ajunge la o soluţie în conflictul de lungă durată dintre cele două state.

"După cum am menţionat, am cerut Autorităţii Palestiniene să trimită reprezentanţi la acest eveniment", a declarat oficialul american.

Kushner, care este ginerele preşedintelui american Donald Trump, "va discuta despre eforturile administraţiei de a promova pacea dintre Israel şi palestinieni şi, de asemenea, va răspunde la întrebări din partea audienţei", a adăugat oficialul.

Negociatorul-şef palestinian Saeb Erekat a respins rapid invitaţia, pe Twitter, scriind: "În ceea ce priveşte declaraţiile că am fost invitaţi, putem spune că doar astăzi au existat câteva contacte primite de la partea poloneză".

"Poziţia noastră rămâne clară: nu vom participa la această conferinţă şi vom reitera că nu am dat mandat nimănui să vorbească în numele Palestinei", a precizat acesta.

Într-un alt mesaj, vineri, Erekat a afirmat: "Administraţia americană s-a abţinut de la sponsorizarea procesului de pace din cauza deciziilor sale care contravin legii internaţionale".

Într-un mesaj separat, pe Twitter, Hussein Al-Sheikh, un înalt oficial al Autorităţii Palestiniene, a respins invitaţia, spunând că numai Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei ar putea vorbi în numele poporului palestinian.

Kushner lucrează la un plan de pace mai mult de un an. Evenimentul de la Varşovia va fi una dintre primele ocazii în care se va discuta planul în mod public, deşi nu este de aşteptat să dezvăluie detalii.

Departamentul de Stat a declarat că mai mult de 40 de ţări vor participa la conferinţa de la Varşovia de pe 12 până pe 14 februarie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici