Panică în Italia din cauza zgomotului unor avioane supersonice trimise după o aeronavă suspectă

Forţele aeriene italiene au trimis, miercuri, două avioane de vânătoare pentru interceptarea unei aeronave de pasageri, zgomotul provocat de aparatele supersonice militare stârnind panică în nordul Italiei, unde localnicii au crezut că este cutremur, scrie publicaţia Il Messaggero.

2076 afișări
Imaginea articolului Panică în Italia din cauza zgomotului unor avioane supersonice trimise după o aeronavă suspectă

Panică în Italia din cauza zgomotului unor avioane supersonice trimise după o aeronavă suspectă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Două avioane de vânătoare au interceptat, miercuri după-amiază, o aeronavă de pasageri care zbura din Turcia spre Elveţia. Echipajul nu reuşea, din cauze tehnice, să ia legătura cu autorităţile aeronautice italiene, astfel că a fost declanşată o alertă antiteroristă.

Însă zgomotul specific generat în momentul în care cele două avioane militare au depăşit bariera sonică a stârnit panică la sol.

Numeroase persoane din localităţi situate în regiunile Toscana şi Emilia Romagna au crezut că este cutremur, mai ales că, din cauza norilor, nu se vedea niciun avion.

La o şcoală din Scarperia, situată în apropiere de Florenţa, s-a declanşat alerta de cutremur şi au fost iniţiate procedurile de evacuare.

"Toate geamurile casei trepidau", a declarat o femeie din satul Figline Valdarno, citată de site-ul BlitzQuotidiano.it. De frică, femeia a chemat pompierii.

La serviciul de urgenţă au fost primite sute de apeluri care indicau un zgomot puternic şi trepidaţii.

"A fost un zgomot foarte puternic, ca o explozie, după care totul trepida", a povestit o femeie din localitatea La Rufina.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici