Parlamentul Ucrainei a respins amendamentul privind întreruperea legăturilor diplomatice cu Rusia
72 de parlamentari au votat în favoarea amendamentului, în condiţiile în care necesarul era de 226 de voturi.
„Amendamentul a fost respins, iar Ministerul ucrainean de Externe trebuie să decidă în privinţa acestei chestiuni”, a declarat secretarul comisiei pentru securitate naţională şi apărare din Parlamentul ucrainean, Ivan Vinnik.
Marţi şi miercuri, Parlamentul de la Kiev a dezbătut proiectul de lege „Particularităţile politicii de stat privind restabilirea suveranităţii statului ucrainean în privinţa teritoriului ocupat temporar al regiunilor Doneţk şi Lugansk din Ucraina”.
În prezent, au fost luate în considerare peste 600 de amendamente, însă niciunul nu a primit sprijinul Parlamentului. Unul dintre amendamente prevede recunoaşterea ca organizaţii teroriste a autorităţilor din Donbas care nu se află sub controlul guvernului de la Kiev.
La 18 iulie 2017, regimurile separatiste din estul Ucrainei au proclamat un nou stat pe teritoriile pe care le controlează şi care includ oraşele Doneţk şi Lugansk. Uniunea Europeană a impus sancţiuni Rusiei după anexarea regiunii ucrainene Crimeea de către Moscova în anul 2014, regimul de sancţiuni fiind înăsprit ca urmare a implicării ruse în conflictul separatist din estul Ucrainei.
Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.
Citeşte şi: Angela Merkel se declară optimistă că Germania poate colabora cu Austria în privinţa problemelor din Uniunea Europeană
Citeşte şi: Surse AP: Steve Bannon a comunicat în timp real cu oficiali de la Casa Albă în cursul audierilor în Congres
Citeşte şi: Coreea de Nord şi Coreea de Sud vor defila împreună la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang
Citeşte şi: Parlamentul Cataloniei are un nou preşedinte, care va nominaliza un candidat pentru formarea guvernului
Citeşte şi: WSJ: Google, Facebook, Amazon exercită dominaţie în sectorul tehnologiei informaţionale. Ar trebui fragmentate?