Potrivit lui Ivan Demerdzhiev, fost ministru de Interne și proaspăt deputat, partidul nu are în vedere ieșirea Bulgariei din Uniunea Europeană, zona euro sau NATO, ci ajustarea politicilor astfel încât acestea să reflecte mai bine interesele naționale.
„Această încredere este o responsabilitate uriașă. Suntem pregătiți să ne-o asumăm și suntem conștienți că nu trebuie să permitem, sub nicio formă, ca așteptările și speranțele cetățenilor bulgari să fie înșelate”, a declarat acesta, citat de Novinite.
El a menționat că rezultatul electoral reprezintă „un mandat pentru responsabilitate”, nu un câștig personal sau politic.
Demerdzhiev a insistat că „Bulgaria Progresistă” nu este o sumă de interese individuale, ci un proiect comun.
„Suntem o comunitate de oameni care urmăresc o cauză comună. Nu suntem individualiști care au propriul drum și propria viziune, diferită de cea a echipei”, a spus el.
În plan intern, formațiunea își asumă reforme instituționale, inclusiv schimbări la vârful Parchetului. „Atribuțiile sale au încetat de mult prin lege. Vom lua toate măsurile pentru a-l înlătura”, a afirmat Demerdzhiev, referindu-se la procurorul general Borislav Sarafov.
Reprezentantul partidului a cerut formarea rapidă a unui guvern stabil, argumentând că Bulgaria are nevoie de conducere cu puteri depline imediat după alegeri.
Totodată, el a evaluat pozitiv activitatea Ministerului de Interne în combaterea cumpărării de voturi, apreciind că intervențiile au contribuit la limitarea abuzurilor.
Întrebat dacă ar accepta o funcție de conducere în minister, Demerdzhiev a evitat un răspuns direct: „Nu mă ghidez după dorințele mele, ci după poziția în care aș putea fi cel mai util. Aceasta nu poate fi doar decizia mea”.
Fostul ministru de Interne a comentat și activitatea secretarului general interimar al ministerului, Georgi Kandev, pe care l-a lăudat pentru gestionarea perioadei electorale.
Totuși, Demerdzhiev a precizat că o eventuală decizie privind menținerea acestuia în funcție nu aparține exclusiv ministrului de Interne, întrucât procedura de numire este separată.